- Putin a declarat că sunt peste 617.000 de trupe rusești în Ucraina. Acesta nu vede necesară o nouă mobilizare și consideră că Rusia se află într-o poziție mult mai bună ca în 2022.
- Putin s-a declarat dispus să negocieze, însă a subliniat faptul că ambele tabere trebuie „să fie dispuse la compromisuri”.
- Acesta a adăugat totuși că obiectivele esențiale ale Rusiei rămân neschimbate față de anul 2022.
Invazia Rusiei în Ucraina continuă să fie un punct central al atenției globale, președintele Vladimir Putin oferind recent informații despre progresul și obiectivele țării. Conform Reuters, Putin a abordat diverse subiecte pe tema conflictului într-o conferință de presă de final de an.
Advertisment
Acesta s-a concentrat asupra anului care va urma și a declarat că este dispus la negocieri atât timp cât ambele parți sunt dispuse să facă anumite compromisuri. Totuși, în contextul unei situații favorabile pe front, acesta declară că Rusia nu se va da înapoi de la îndeplinirea obiectivelor sale.
Ce pretinde Vladimir Putin
Președintele Putin a afirmat că Rusia face progrese semnificative în atingerea obiectivelor sale principale în Ucraina. În timpul discursului său, el a declarat: „Va fi pace când ne vom atinge obiectivele”, subliniind că acestea au rămas neschimbate de la începutul conflictului.
Recomandări
Cel mai probabil, Rusia va insista ca Ucraina să nu intre în NATO (fapt ce rezonează cu declarațiile președintelui ales al SUA, Donald Trump) și va dori să își păstreze teritoriile cucerite. În acest context, putem infera ideea că Putin dorește să mențină campania militară în plină desfășurare cu scopul de a căpăta o poziție de forță până anul viitor.
Aceasta ne sugerează pe mai departe că peisajul diplomatic din jurul confictului este unul complex, iar provocările legate de găsirea unei rezoluții rămân ample.
Prezența militară a Rusiei în Ucraina rămâne una considerabilă, Putin conturând pentru prima dată în mod clar dimensiunea invaziei Rusiei. Astfel, 617.000 de soldați luptă acum pe front, iar personalul militar total numără aproximativ 1.5 milioane de oameni. În același timp, președintele rus a criticat sprijinul occidental constant pentru Ucraina și a criticat ferm inițiativa unor țări NATO de a trimite personal de instrucție pe front.
Citește și
- Simona Halep primește wildcard pentru Australian Open 2025
- Rutele aeriene au devenit mai aglomerate ca niciodată în 2024. Care au fost cele mai populare destinații de zbor în acest an
- Comisia Electorală a Marii Britanii îl consideră pe Musk un pericol. Ce măsuri vor fi luate
Partenerii noștri