- Kremlinul așteaptă „sfârșitul confruntării politice interne” pentru a-l felicita pe Joe Biden
- Președintele rus susține că este pregătit să colaboreze și cu Trump, și cu Biden
- Indiferent de cine este președintele SUA, relațiile americano-ruse sunt „deja distruse”, menționează Putin.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că este gata să colaboreze cu orice lider american care are încrederea cetățenilor, dar încă nu este pregătit să recunoască victoria electorală a lui Joe Biden, scrie Bloomberg.
„Vom colabora cu oricare președinte care are încrederea poporului american”, a spus Putin duminică la televiziunea de stat rusă. „Dar această încredere poate fi acordată doar unui candidat a cărui victorie a fost recunoscută de oponent sau după ce rezultatele sunt validate în mod legal”.
Întrebat dacă decizia lui de a nu recunoaște încă victoria lui Biden ar putea afecta relațiile americano-ruse, Putin a zis: „Nu e nimic de afectat, relațiile sunt deja distruse”.
În precedentele alegeri americane, Vladimir Putin a fost printre primii lideri mondiali care l-au felicitat pe Donald Trump.