• Volodimir Zelenski pleacă de la Vilnius cu promisiunea fermă pentru o procedură de intergrare în alianță simplificată și noi ajutoare militare.
  • Presiunile au fost mari, dar SUA a transmis că, dacă ar accepta Ucraina în NATO, Alianța ar fi plasată într-un război cu Rusia.
  • Analistul Radu Carp consideră însă că Ucraina nu trebuie să primească garanții care nu se pot îndeplini.

Nimic nu a reușit să convingă SUA și Germania să îi ofere un calendar de aderare la NATO Ucrainei. Volodimir Zelenski pleacă de la Vilnius cu promisiunea fermă pentru o procedură de intergrare în alianță simplificată și noi ajutoare militare.

Presiunile au fost mari, dar SUA a transmis că, dacă ar accepta Ucraina în NATO, Alianța ar fi plasată într-un război cu Rusia. Iar Ucraina mai are reforme de făcut pentru bună-guvernare, stat de drept, reforme politice înainte de a se integra.

Înainte de Summit, șahistul Gari Kasparov, unul dintre liderii opoziției de la Moscova, cerea, într-un editorial din Wall Street Journal, ca Ucraina să primească o foaie de parcurs pentru aderare, pentru ca Putin să fie descurajat.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Radu Carp: Nu trebuie să cădem în capcana garanțiilor care nu pot fi respectate

Analistul Radu Carp consideră însă că Ucraina nu trebuie să primească garanții care nu se pot îndeplini.

„Domnul Kasparov a fost un artist, un foarte bun analist, trebuie să și probeze că va fi un foarte bun politician, eu îl admir și doresc să devină președintele Rusiei la un moment dat, însă până atunci trebuie spuse niște lucruri.

Problema este că există ceea ce noi analiștii numim „capcana de la București”. Adică la București, în 2008, s-a spus că Ucraina poate să intre în NATO, ușile sunt deschise, dar nu s-a mai întâmplat nimic.
Asta facilitat agresiunea Rusiei. Cum putem să facem să nu cădem în aceeași capcană? Adică să integrăm Ucraina în NATO, dar fără a discuta foarte mult despre acest aspect. Ucraina vrea garanții scrise și legitime, dar nu trebuie să cădem în această capcană de a oferi garanții și lucruri care nu sunt se pot îndeplini pe moment. Ucraina este totuși într-un război, deci nu poate fi primită în NATO câtă vreme Războiul respectiv continuă. Din punct de vedere moral lucrurile așa stau, dar din punct de vedere politic, militar lucrurile stau altfel.

Domnul Kasparov face o afirmație pripită, spune că armele cu dispersie vor ajuta decisiv Ucraina. Nu este adevărat, toate analizele militare spun că de fapt nu ajută foarte mult, este un instrument de disuasiune”, a spus Radu Carp la ȘTIU, pe Aleph News.

Citește și: