• Persoanele din afara UE care nu sunt vaccinate vor intra în carantină timp de 10 zile
  • Persoanele care vin din spațiul UE vor trebui să prezinte certificatul verde
  • Formularul de localizare a pasagerilor va trebui completat de toate persoanele care intră în România

Pentru limitarea răspândirii variantei Omicron, persoanele care vin din afara UE în România vor trebui să prezinte un test PCR făcut cu cel puțin 48 de ore înainte. România va introduce formularul de localizare a pasagerilor, pentru toți pasagerii care intră în țară, din 20 decembrie.

Măsurile au fost anunțate de ministrul Sănătății Alexandru Rafila și secretarul de stat Raed Arafat.

Persoanele din afara UE care nu sunt vaccinate vor intra în carantină timp de 10 zile. Persoanele care vin din spațiul UE vor trebui să prezinte certificatul verde, iar persoanele nevaccinate care vin din zona roșie intră in carantină timp de 10 zile. Persoanele nevaccinate și care nu prezintă un test făcut cu 72 de ore înainte intră în carantină 14 zile, a anunțat ministrul Sănătății Alexandru Rafila.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Formularul de localizare a pasagerilor va trebui completat de toate persoanele care intră în România, din UE sau din afara uniunii. Introducerea formularului va fi precedată de o stategie de comunicare, a anunțat Raed Arafat.

Pentru creșterea numărului de persoane vaccinate, Guvenrul va face apel la autoritățile locale și va înființa centre mobile de vaccinare care vor merge în zonele rurale unde există doritori.

Luni, CNSU va discuta noile măsuri, urmând a fi apoi supuse votului, a precizat serteraul de stat Raed Arafat.

Un comunicat pe care îl prezentăm în întregime detaliază măsurile discutate:

Ca urmare a confirmării prezenței tulpinii Omicron în România, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, astăzi, de la ora 11.00, la sediul Guvernului, o întâlnire cu principalii responsabili ai gestionării pandemiei: ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, Adriana Pistol.

Primul punct al ordinii de zi a fost starea cetățenilor români depistați cu Omicron, aceștia fiind vaccinați și cu o evoluție bună a sănătății.

Deoarece specialiștii anticipează o posibilă creștere a incidenței în următoarele săptămâni, vaccinarea persoanelor rămâne cea mai eficientă și importantă formă de protecție, mai ales a celor din categoriile vulnerabile.

În acest sens, Guvernul face apel către autoritățile locale, ca prin serviciile de asistență comunitară să se coordoneze cu structurile medicale din teritoriu și să reevalueze situația persoanelor nevaccinate. Prioritate vor avea persoanele din categoriile vulnerabile, care vor beneficia de centre mobile de vaccinare, puse la dispoziție de MApN și MAI.

S-a discutat ca, pentru limitarea răspândirii Omicron, românii și alți cetățeni UE care vin din țările terțe vor prezenta test RT PCR, obținut cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei. Cei care nu sunt vaccinați vor intra în carantină zece zile. Cei care vin din alte țări UE, vor continua să prezinte certificatul verde, care să ateste respectiv vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau rezultatul negativ al unui test RT PCR, obținut cu cel mult 72 de ore înaintea călătoriei. Persoanele nevaccinate și netrecute prin boală în ultimele șase luni, care călătoresc din alte state membre UE aflate în zona roșie urmează a fi carantinate zece zile. Persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală în ultimele șase luni și care nu prezintă test RT PCR realizat cu 72 de ore înaintea călătoriei vor fi carantinate pentru 14 zile.

Se va actualiza lista statelor din Africa, ai căror cetățeni nu pot intra temporar în România. Aceste propuneri urmează a fi aprobate prin Hotărâre CNSU.

Având în vedere numărul mare de români așteptați să revină în țară în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru protejarea populației și facilitarea liberei circulații, în contextul apariției și extinderii noii tulpini Omicron, a fost analizată utilizarea, începând cu data de 20 decembrie, la intrare în România a formularul de localizare a pasagerului. La nivel guvernamental, se va elabora în acest sens o strategie de comunicare pentru folosirea tuturor vectorilor de informare și o cale nouă de legătură, între țară și românii din diaspora.