• Guvernul a prelungit starea de alertă, permițând organizarea de evenimente-test.
  • Accesul va fi permis persoanelor care sunt vaccinate sau care au un test negativ de COVID-19.
  • Raed Arafat: „Nu împărțim populația în vaccinată sau nevaccinată. Nu vrei să te vaccinezi, te testez”

Starea de alertă în România va fi prelungită cu alte 30 de zile, din 13 mai, a anunțat, luni, șeful DSU Raed Arafat. Din aceeași dată se elimină mai multe restricții.

Elementele de noutate în hotărârea de guvern:

  1. Este permiterea circulației persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei în data de 13 mai 2021, în intervalul orar 02.00 – 05.00 dimineața pentru deplasarea și participarea religioasă a credincioșilor musulmani pentru sărbătoarea Ramadan.
  2. Este eliminată restricția privind participarea la organizarea de procesiuni și/ sau, pelerinaje religioase legate de domiciuliu și reședință, astfel se va permite organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară stabilită prin ordin comun al ministrului Sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte.
  3. Crearea posibilității, astfel încât, competițiile sportive să se poată desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor, doar ca evenimente test sau pilot, cu aprobarea Comitetului pentru Situații de Urgență.

„Era propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență. În timpul ședinței de Guvern s-a mai adăugat, la solicitarea Ministerului Sănătății, și testul antigen, care să nu aibă mai mult de 24 de ore și să fie efectuat de cineva autorizat”, spune Arafat.

– organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și / sau concerte să se poată desfășura cu participarea publicului peste 50% din capacitatea maximă a spațiului doar ca evenimente test sau pilot, după aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Culturii și cu avizul Ministerului Sănătății.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În acest caz, regulile privind testele antigen și ale persoanelor care au fost bolnave în ultimele 90 de zile, dar nu mai puțin de 15 zile, rămân valabile la fel ca pentru activitățile sportive”, afirmă Arafat.