• Alexandru Rafila a spus că a găsit multe lucruri „ciudate” când a ajuns la Ministerul Sănătăţii.
  • La Agenţia Naţională pentru Investiţii în Sănătate, funcţionarea instituţiei este finanţată cu 5 milioane de euro şi consultanţa cu 25 de milioane de euro.
  • Ministrul a anunțat că a pus la dispoziţia Corpului de Control al prim-ministrului documentaţia şi va face şi o informare publică.

La Agenţia Naţională pentru Investiţii în Sănătate, funcţionarea instituţiei este finanţată cu 5 milioane de euro şi consultanţa cu 25 de milioane de euro, potrivit PNRR-ului negociat de pe vremea când ministru al Sănătăţii era din USR. Actualul ministru, Alexandru Rafila, a sesizat Corpul de Control.

Alexandru Rafila a declarat, marţi seara, că a găsit multe lucruri „ciudate” când a ajuns la Ministerul Sănătăţii, cel mai ciudat fiind faptul că nu a avut acces la documentele PNRR.

„Ceea ce a fost foarte ciudat pentru toată lumea care lucrează în Ministerul Sănătăţii este că niciun angajat din Ministerul Sănătăţii nu a lucrat sau nu a fost informat la acest program. Pare destul de ciudat, că era un program al Ministerului Sănătăţii. A fost lucrat pe persoană fizică, nu ştiu exact cum a fost lucrat. Acesta este un element şi al doilea element este legat de faptul că consultanţa, care, în mod evident, este necesară, de multe ori valoarea consultanţei e mult mai mare decât valoare obiectivului care urmează să fie făcut”, a spus Rafila.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Întrebat unde a găsit în PNRR cosultanţă mai mare ca investiţia, Rafila a dat exemplul Agenţiei Naţionale pentru Investiţii în Sănătate.

Funcţionarea agenţiei este finanţată cu 5 milioane de euro şi consultanţa cu 25 de milioane de euro. Aşa a fost făcut programul. Nu pot să discut dacă este legal sau ilegal. Aşa a fost semnat”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Rafila a precizat că a pus la dispoziţia Corpului de Control al prim-ministrului documentaţia şi va face şi o informare publică despre proiectul care costă atâtea milioane de euro.

„Vom face o informare. Vom pune la dispoziţie nu neapărat documentele, ci elementele care sunt importante în acest program, să vadă toată lumea care sunt obiectivele, cum se fac, care este finanţarea care se alocă pentru fiecare obiectiv şi cât înseamnă partea de asistenţă tehnică şi nu e nicio problemă. Lucrurile astea trebuie să fie transparente, trebuie să fie cunoscute că nu cred că trebuie să reprezinte un secret, mai ales că vorbim despre ceva la care se face permanentă referire, că o să ne scoată din situaţia în care suntem. Aş vrea să se întâmple lucrul acesta. Noi facem tot ceea ce ţine de noi ca să depăşim momentul dar în mod evident trebuie să existe şi informaţia către public, că într-un mod absolut onest şi transparent”, a mai spus Alexandru Rafila.