• Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că este foarte greu să adaptezi clădiri vechi ale spitalelor la standarde actuale.
  • El a fost prezent la un eveniment organizat pentru a marca modernizarea celor două secţii de pediatrie de la Institutul Clinic Fundeni.
  • La ora 13, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, va susține o conferință de presă, la sediul Ministerului Sănătății, iar temele vizează și evoluția pandemiei de COVID-19.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că este foarte greu să adaptezi clădiri vechi ale spitalelor la standarde actuale, potrivit Mediafax.

„Dincolo de mulţumirea de a vedea secţii de pediatrie, pentru că toţi ar trebui să avem o sensibilitate deosebită, copiii sunt cel mai important lucru, cel mai important capital în această ţară şi noi trebuie să facem tot ceea ce putem, încât ei să se dezvolte armonios. Dacă au nevoie de asistenţă medicală să o primească la timp, în condiţii civilizate. Dar e foarte greu să adaptezi clădiri vechi la standarde actuale. Problema aceasta a amenajării unei secţii de spital, mai ales o secţie unde au loc manevre invazive, este o problemă şi toată lumea discută (…) despre infecţiile asociate asistenţei medicale, aşa-zisele infecţii nozocomiale. Nu se mai numesc nozocomiale, ci e un termen ceva mai extins. (…) E foarte greu să lupţi împotriva acestor tipuri de infecţii dacă nu ai nişte condiţii minimale. Noi lucrăm la legislaţie, la ghiduri de bună practică, dar viitorul, dacă ne ajută Dumnezeu să facem spitale regionale, prin PNRR sau din alte surse de finanţare, e important să avem o reţea de spitale care să corespundă standardelor actuale. Numărul de pacienţi care sunt îngrijiţi, de exemplu, într-o secţie ATI trebuie să fie un pacient într-un salon. E foarte greu de asigurat acest lucru. Partea de grupuri sanitare, partea de circuite, e foarte greu de adaptat în clădiri vechi”, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

El spune că în ţară au fost asociaţii şi fundaţii care au contribuit substanţial la îmbunătăţirea spitalelor.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

„Sigur, oricât ar lucra asociaţiile şi fundaţiile, nu pot înlocui responsabilitatea noastră, ca Minister al Sănătăţii. Noi avem în jur de 60 de spitale din circa 350 de spitale la nivel naţional. Am mers în multe locuri din ţară şi am văzut multă viziune, dorinţă de schimbare. Există multe autorităţi naţionale, dar mai ales locale, care s-au implicat şi au reuşit proiecte frumoase, de multe ori în parteneriat cu investitori privați sau cu simpli cetăţeni. Şi noi putem deveni contributori privaţi”, încheie Rafila.

Ministrul Sănătăţii a participat, luni, la evenimentul organizat cu ocazia finalizării modernizării, la Institutul Clinic Fundeni, cu ajutorul Fundaţiei Filantropice Metropolis, a celor două secţii de pediatrie.

La ora 13, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, va susține și o conferință de presă, la sediul Ministerului Sănătății, iar temele vizează, printre altele, evoluția pandemiei de COVID-19.