„Eu nu cred că până la începutul lunii august vom atinge pragul de 10 milioane (de persoane vaccinate – n.r.). Am spus că eu cred că o dată rezonabilă este sfârșitul lunii septembrie- începutul lunii octombrie. Asta nu înseamnă că peste vară nu putem să renunțăm la anumite măsuri, pentru că, probabil, în perioada următoare incidența va scădea“, spune Alexandru Rafila.

El spune că ar fi bine ca autoritățile să stabilească „un obiectiv rezonabil în termeni de timp“.

Trebuie să lucrăm pe cele două paliere – campania de informare, care trebuie să fie permanentă, și să găsim ce îi interesează pe oameni. Adică dacă pe tineri îi interesează călătoriile, cluburile, să interacționeze unii cu alții, iar pe persoanele vârstnice le interesează să aibă acces la servicii de sănătate, iar atunci campaniile trebuie direcționate în fiecare zonă. Toate lucrurile astea trebuie gândite. În mod evident, nu sunt elemente încurajatoare. Cred că ținte mai rezonabile ar trebui să fie asumate și revăzute periodic“, conchide Rafila.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT