Ministrul Muncii Raluca Turcan a traansmis că îl susține pe Florin Cîțu în competiția pentru conducerea Partidului Național Liberal.

„Sper să fie o competiție politică fair-play, cu o dezbatere centrată pe proiecte iar, în final, să fim uniți toți membrii PNL, în jurul direcției înainte să o decidem la Congres”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

Ministrul spune că niciodată în ultimii 30 de ani, PNL nu a fost într-o poziție mai bună să schimbe România.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Avem două trimestre de creștere economică, după o criză majoră de sănătate și economică, pe care încă nu am depășit-o complet. Avem banii europeni din PNRR și un cadru de reforme pe care le-am început și pe care, dacă găsim curaj să le ducem la capăt, am schimba țara în bine, așa cum nu a fost vreodată posibil în 30 de ani. Avem parteneriatul cu președintele Iohannis și toată susținerea de la nivelul Uniunii Europene. Un real exercițiu democratic intern va da PNL energia si forța necesare pentru a duce la bun sfârșit reformele așteptate de români!”, a scris Turcan.

Ludovic Orban și Florin Cîțu vor candida pentru șefia Partidului Național Liberal. Congresul partidului va avea loc pe 25 septembrie.