• Raluca Turcan susține că în direcțiile de asistență socială și protecția copilului din țară sunt doar 3.600 de asistenți sociali, în condițiile în care necesarul ajunge la 12.000
  • Raluca Turcan a participat luni la dezbaterea „Sănătatea mintală a copiilor din România”
  • Ea susține că niciun părinte nu este pregătit pentru creșterea unui copil cu tulburări de sănătate mintală

Ministrul Muncii Raluca Turcan susține că în direcțiile de asistență socială și protecția copilului din țară sunt doar 3.600 de asistenți sociali, în condițiile în care necesarul ajunge la 12.000.

Ministrul Muncii Raluca Turcan a participat luni la dezbaterea „Sănătatea mintală a copiilor din România”, organizată de comisiile reunite pentru muncă și protecție socială.

Ea susține că niciun părinte nu este pregătit pentru creșterea unui copil cu tulburări de sănătate mintală, iar atunci când apar astfel de situații, familia trebuie susținută în mod adecvat.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Ajutorul acordat acestor familii a venit de prea puține ori de la stat, având în vedere cum au fost gestionate până acum problemele din asistență socială. Însă această situație nu poate să mai continue și am toată determinarea pentru dezvoltarea serviciilor sociale integrate, dar și pentru întărirea parteneriatului dintre stat și societatea civilă, pentru ca orice persoană cu deficiențe multiple să fie ajutată în acord cu nevoile pe care le are”, susține ministrul Muncii.

Raluca Turcan spune că în sistem lucrează prea puțini asistenți sociali.

„O analiză pe care am făcut-o la nivelul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului ne arată că avem doar 3 600 de asistenți sociali, în condițiile în care necesarul ar fi de 12 000. Prin parteneriate cu universitățile, vom crește numărul de locuri pentru specializarea de asistență socială din învățământul superior la distanță, pentru că nu putem crește calitatea serviciilor asigurate în lipsa personalului pregătit și corect remunerat”, mai spune Turcan.

Ea a anunțat că se are în vedere și dezvoltarea infrastructurii sociale prin alocarea a 50 de milioane euro, prin PNRR, pentru dezvoltarea a aproximativ 150 de servicii comunitare pentru copii, respectiv centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități, centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii.

Ministrul Muncii a mai anunțat că Ministerul și ANDPDCA vor pune în scurt timp bazele standardizării și acreditării ocupației de analist comportamental, care oferă servicii terapeutice utile familiilor care au copii cu probleme de sănătate mintală.