Rămâne ca-n tren

Nu cred că, în 2026, fie și în România, se poate dicta prin ceea ce se cheamă procrastinare strategică – amânare deliberată a acțiunilor și deciziilor. Oricât s-ar strădui să facă nimic, Marele Nicușor n-are stofă de dictator (până și rima sună jenant de nepotrivit). Nu există vreun pericol să ajungă, tocmai el, Nicolae. E drept că nu se desparte de carnețelul de notițe, cum nu se despărțea de baston excentricul dictator Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga. Fiecare cu fetișul lui.

Spre deosebire de ale noastre, ale lor simbolizează puterea. Marele Nicușor a mărturisit, în celebrul Interviu din Tren, că obiectul său magic conține “un amestec între chestiuni personale și unele mai secrete, de serviciu”. Enigma e amestecul. Nu s-a mai arătat de luna trecută. Îl lasă pe Bolojan să se joace la întrerupător. Într-o bună zi, nimeni nu-l va mai aștepta să apară. Poate doar eu. Și doar fiindcă, în zevzecia mea, mai cred în vicleniile hegeliene ale rațiunii.