Firescul, un eveniment în România. Raportul anual arată că Primăria Ciugud administreaza în condiții legale bugetul local pentru al doilea an la rând

Firescul e pentru România un eveniment. Primăria din Ciugud, județul Alba, administrează în condiții legale bugetul local pentru al doilea an la rând. Asta arată raportul anual de activitate întocmit de Camera de Conturi Alba. Din cele 23 de comune verificate în județ, Ciugud este singura care nu are probleme cu legea. Dan este purtăror de cuvând în cadrul primăriei. Consideră că cei care lucrează într-o primărie ar trebui să lucreze ca pentru compania lor.

Dan Lungu, purtător de cuvânt al Primăriei Ciugud: „De aici, de la această normalitate să știți că se formează și încrederea de care beneficiază comunitățil. Datorită acestei normalități au și venit investitorii la Ciugud. Activitatea altor colegi cred că ține de modul în care își gestionează bucătăria internă.”

Cu multă seriozitate, comuna a reușit să atragă fonduri europene de peste 30 de milioane de euro. Cu banii primiți, ei au digitalizat tot satul prin programul Smart Village.

Criza nu i-a luat prin surprindere, iar sistemul lor de învățământ nu a fost întrerupt. Asta pentru că ei aveau o școală smart încă din 2019. Mai mult, copiii au refuzat să mai plece din sat ca să învețe la oraș. Iar pentru că școala din comună s-a aglomerat, primăria vrea să mai construiască una

Dan Lungu, purtător de cuvânt al Primăriei Ciugud: „Atracția pentru această școală este foarte mare. De la 100 de copii, ei bine, acuma avem aproape 165 de copii. Și atunci ne-am gândit să facem o școală în care să încercăm să vorbim și despre viitorul învățământului în mediul rural.”

Exit mobile version