Prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, spune că lista de ministere obținute de PNL în urma negocierilor cu USRPLUS și UDMR a fost negociată doar de Ludovic Orban și impusă partidului, fără niciun fel de consultări și explicații, ceea ce a dus la așa zisul puci din partid, din 18 decembrie, anul trecut.

“Ultima discuție bărbătească cu Ludovic Orban am avut-o la Vila Lac 1, unde au fost câteva zile de negocieri. A fost acea vineri seara în care noi am negociat și eu le-am explicat la ora 9 colegilor din USRPLUS și UDMR de ce PNL nu poate renunța la Ministerul Dezvoltării. Le-am explicat și ideea noastră cu Ministerul Fondurilor Europene, ministerul transporturilor și le-am spus că aici e o chestiune pe care trebuie să înțelegeți că noi avînd 17 președinți de CJ, 1320 de primari avem nevoie de Ministerul Dezvoltării pentru că noi doi ani de zile am vorbit despre dezvoltare, acesta a fost predicatul, dezvoltăm România, incusiv sloganul de campanie. Dan Barna a înțeles, cei de la UDMR au fost rezonabili, și au zis da. S-a întâmplat o chestiune. Noi am fost cinci liberali la negocierile pe ministere, șase USRPLUS, patru UDMR. La un moment dat, Ludovic a cerut o pauză să se întâlnească doar cu președinții. Adică cu Kelemen, Cioloș, cu Barna. Întâlnirea a durat 40 de minute și după această întâlnire a venit schimbaț la față  și a zis <s-a încheiat, avem 9 ministere>. Am zis <Uau>, până atunci nu aveam decât 7 sau 8. Zic ai obținut unul în plus, excepțional. Da, zice, avem 9 ministere, trebuie să închidem așa. Păi, zic, e bine și am reușit să luăm și fondurile europene, și dezvoltarea… Ne-am retras doar noi și am zis <care sunt ministerele? Au acceptat și dezvoltarea?>, Păi zice, nu. <Păi, stai măi Ludovic nu am luat nici Devoltarea, nici Transporturile, nici Fondurile Europene? Predicatele noastre de campanie au fost legate de fondurile europene>(…) Păi zic, noi nu mai avem nici predicatul dezvoltării, avem și primari în spate care ne vor lua gâtul, ție, că tu ești responsabil, că tu ai venit cu lista asta, nu avem nici Transporturile, unde am avut cel mai performant ministru al cabinetului, Bode, și nu avem nici fonduri europene. Și ce am luat mă? De acolo s-a rupt filmul, pentru că ne-am certat violent”, a relatat prim-vicepreședintele PNL.

Rareș Bogdan spune că, după acest incident, Ludovic Orban a refuzat să convoace BPN al PNL, motiv pentru care l-a anunțat că, în acest caz,  îl va convoca Robert Sighiartău, secretarul general al partidului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

“A doua zi eu cu Robert și cu Raluca nu am mai participat la negocieri deloc, am refuzat să mai participăm și am încercat să venim cu un BPN. El m-a sunat, i-am răspuns <da, Ludovic>. <Păi, Rareș aveam negocieri>. Păi, zic, ce să mai negociezi, mă? Negociez de dimineață de la 9 ca tu să te duci la 7 să te întâlnești iarăși cu Cioloș cu Barna și cu Hunor și să veniți cu hârtia scrisă, da’ ce, eu sunt papagalul vostru? Dar uite, vin la ora 1. Și m-am dus la ora 1, la Vila lac 1 și i-am zis <Ludovic, haide să facem te rog un BPN diseară să explici, pentru că nervozitatea e uriașă, hai să le explicăm, să potolim partidul, așa e corect.> <Nu, acum să terminăm negocierile>. Zic, Ludovic, hai să explicăm, e mai bine dacă le explicăm oamenilor ce s-a întâmplat, un BPN îl convoci de o o oră, o oră jumate, spunem ce avem de spus, rămânem în incintă și mergem înainte și negociem restul pozițiiilor. A refuzat BPN , atunci eu m-am enervat și am spus <bine, o să facem BPN>. Atunci am ieșit de la Vila Lac și Robert Sighiartău, pe baza Statutului PNL, cu o tremie din filiale, am convocat BPN. A început să sune el și oamenii de lângă el că nu e statutar. Suntem în BPN 74 și noi aveam 47 de semnături și aveam pe drum încă șase.  Practic, era perfect statutar, puteam lua orice decizie. Și Ludovic s-a temut foarte mult de asta și a cerut ajutorul divinității. Și a intervenit Bunul Dumnezeu și am oprit BPN-ul, dar tensiunile au rămas, din păcate, partidul este pe un butoi de pulbere”, a povestit duminică prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, la Interviurile lui Cristoiu, de la Aleph News .

Rareș Bogdan a negat că bunul Dumnezeu ar fi fost Iohannis. “Klaus Iohannis nu a intrat în conflictele interne și v-o spun cu toată sinceritatea. Dl. Președinte e complet diferit de Traian Băsescu”, a subliniat el.

Rareș Bogdan, la Interviurile lui Cristoiu: Clar, astăzi există două tabere în PNL. Noi, reformiștii, vrem să alegem un candidat la președinția partidului

Prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, recunoaște public că în PNL există două grupări, cea reformistă, din care face parte, având ca scop înlăturarea lui Ludovic Orban de la conducerea partidului la congresul din acest an.

“Clar, astăzi există două tabere create. Există reformiștii, grupați  în jurul lui Emil Boc, Ilie Bolojan, Rareș Bogdan, Robert Sighiartău, Florin Roman, Ghiță Falcă, care sunt port standard, dar în spatele nostru se află  zeci de filiale, mai ales președinți de CJ. Vrem reformarea partidului – luarea deciziilor după un model consacrat în partidele democratice, de către forurile decizionale- democratizarea totală a partidului, repoziționarea și promovarea pe bază de competențe, de profesionalism a oamenilor în funcții publice, nu pe bază de legătură cu președintele de partid. (…) Tragerea la sorți (n.r a secretarilor de stat la care au dreptul organizațiile) e o porcărie. Nu poți să guvernezi o țară prin tragere la sorți, e o rușine. (…) Îl sprijinim ca premier pe Florin Cîțu și ca președinte de organizație la București. În partid vrem să stăm de vorbă cu cât mai mulți oameni, să ne prezentăm platforma program și să alegem un candidat la președinția partidului (…) În iunie este congres, 100%. (…) Și după pandemie, nu contează, timpul este în favoarea noastră”, a afirmat prim-vicepreședintele PNL.