• Sâmbătă, rata de infectare în Capitală a ajuns la 4,1.
  • Bucureștiul a intrat oficial în scenariul roșu.
  • Vineri, rata de infectare a fost de 3,77 la mia de locuitori.

Rata de infectare în București a trecut de 4, sâmbătă, după ce cu o zi de urmă a fost 3,77, au anunțat reprezentanții Prefecturii Capitalei.

Sâmbătă, rata de infectare în Capitală a ajuns la 4,1.

Bucureştiul a intrat intră, din noaptea de vineri spre sâmbătă, în scenariul roşu.

Recomandări

TRAFIC INTENS SPRE MUNTE
PARKER ATINGE COROANA
ONLINE NONSTOP
CÂND VOTEZI?
UNDE ZBORI ÎN 2025?
LA CE HOTELURI MERGI?

În localităţile în care incidenţa este între 3 şi 6 la mie se intră în restaurante şi cafenele cu certificatul COVID. Aceeaşi regulă se aplică pentru nunţi, botezuri, mese festive, cinematografe, spectacole şi concerte.

Conform proiectului de hotărâre adoptat de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, este obligatorie purtarea măştii de protecţie pe o rază de 50 de metri în jurul şcolilor.

Sunt permise orele de educaţie fizică doar în spaţii deschise, fără obligativitatea purtării măştii de protecţie.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele cu certificat COVID.