• Romprest şi-a scos maşinile de gunoi la protest în Piața Victoriei
  • Compania amenință că, de joi, nu mai strânge gunoiul din Sectorul 1
  • Sorin Velicu, director Romprest: Nu ne-au fost plătite facturile de anul trecut
  • Clotilde Armand: Nu voi mai tolera şantajul Mafiei Gunoaielor

Cel mai verde sector al Bucurestiului, sectorul cel mai bogat, locul unde sunt parcurile și ambasadele străine, Sectorul 1, riscă să fie, de joi, acoperit de munți de gunoi.

Primaria care are peste 300 de milioane de euro de cheltuit, are, de câteva luni de zile o problemă cu Romprest, firma care face curățenia în sector. Romprest şi-a scos maşinile de gunoi la protest prin Sectorul 1, pentru achitarea facturilor emise anul trecut.

Clotilde Armand rezistă. Primarul Sectorului 1 le-a transmis că „nu a fost impresionată de șantajul «protestului»”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Mai sunt cinci zile până când compania Romprest mai poate susține integral, din bani proprii, prestarea serviciului de salubrizare”, a spus Sorin Velicu, director operațional Romprest.

Primarul Sectorului 1 reacționează

„Dacă această companie lasă din nou gunoiul pe străzi și refuză să-și onoreze obligațiile contractuale, din data de 12.02.2020 va intra alt operator în regim de urgență. Nu voi mai tolera șantajul și amenințările mafiei gunoaielor. Sectorul 1 plătește servicii de salubrizare și de 10 ori mai scumpe față de restul țării”, le-a transmis, pe Facebook, Clotilde Armand.

Anul trecut, în decembrie, gunoaiele au stat mai bine de trei zile pe străzi. Clotilde spune că Romprest pune presiuni pe primărie și cere bani în plus. Contractul este din 2008 și primarul dă de înțeles că în relațiile cu foștii primari PSD firma primea mai mulți bani decât făcea. Cum se va sfârși totul nu știm.

Pe Clotilde Armand o vedem mai des pe canalul ei de YouTube. Ultimul episod e de zilele trecute. Se numește „Cum am ajuns eu și Vlad Voiculescu principalii inamici ai Mafiei”.