Reacția BOR, după ce s-a stabilit că bebelușul din Suceava a murit după botez de pneumonie: „S-au grăbit să-l răstignească public pe preot“

vasile-banescu

vasile-banescu

Poate că cei ce s-au grăbit să-l răstignească public pe preotul care l-a scufundat complet în apă pe bebelușul de câteva săptămâni din Suceava, în timpul botezului, iar copilul a murit la spital, ar trebui să ofere o reacție a bunului-simț, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Poate că cei ce s-au grăbit să-l răstignească public pe preotul respectiv înainte de pronunțarea rezultatelor oricărei anchete și au cerut, neștiind ce cer, schimbarea ritualului Botezului, ar trebui să ofere acum o reacție. O reacție a bunului-simț“, spune Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Potrivit acestuia, un om, cleric sau nu, care trece printr-un „oprobriu public fără să fie vinovat“, merită gestul minimal al unei firești reabilitări.

Medicii legiști din Suceava au stabilit că decesul unui bebeluș, în ianuarie, la 12 ore de la botez, nu are legătură cu procedura din biserică și că acesta a murit ca urmare a unei probleme cardio-respiratorii, pe fondul unei pneumonii, scrie „Monitorul de Suceava”.

Practic, concluziile raportului medico-legal în cazul băiețelului de 6 săptămâni sunt favorabile preotului Alexandru Mazarache.

Familia copilului a anunțat că va contesta raportul medico-legal și că va înainta și plângere penală împotriva celor două cadre medicale care îl semnează.

Exit mobile version