• Un bărbat din Piteşti a aruncat cu iaurt în primarul Mihai Chirica
  • Bogdan Suditu a făcut mai multe acuzaţii şi solicita creşterea pensiei
  • Mihai Chirica s-a retras în Hotelul Traian pentru scurt timp după incident
  • Primarul Iaşului a spus că are noroc că nu are intoleranţă la lactoză

Incident la Ziua Unirii, la Iaşi. Un bărbat a aruncat cu iaurt în primarul Mihai Chirica. Era supărat pe ultimii președinți ai României. S-a întâmplat la scurt timp după începerea ceremoniei. Protestatarul a mers tocmai de la Pitești pentru a manifesta. Și-a vărsat nervii pe primarul Iașiului, pe care l-a umplut de iaurt. A fost reținut de forțele de ordine și amendat cu 200 de lei pentru tulburarea liniștii publice. Mihai Chirica a refuzat să facă plângere penală.

Mihai Chirica: „Ca să fac o scurtă glumă: norocul meu că nu am intoleranță la lactoză. Îmi pare rău de incident, nu voi face plangere penală. Sunt om politic și trebuie să îmi asum.”

Primarul Iașiului nu e primul care cade victimă unei astfel de manifestări. Înaintea lui au fost și doi președinți. Emil Constantin, stropit cu cerneală, și Traian Băsescu, scuipat de un bărbat condamnat ulterior la închisoare cu suspendare.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Și Ion Iliescu a fost apostrofat la o manifestare. A răspuns cu faimosul „Măi, animalule!”. La case mai mari, George Bush a trebuit să se ferească de un atac cu pantofi.

N-a fost singurul protest de la Iași. Alte câteva sute de oameni s-au adunat pentru a cere autostrada care să-i lege de Ardeal. Printre ei s-au aflat și antreprenori supărați pe statul care îi ignoră.

Irinel Bucur, antreprenor: „Moldova este singura regiune din ţară care nu are kilometri de autostradă. Înseamnă costuri mari de întreţinere la vehicule, înseamnă timpi foarte mari în care noi trebuie să transportăm vehicule dintr-o parte în alta şi automat oamenii respectivi trebuie plătiţi. Stau mai mult timp, produc mai puţin în aceeaşi unitate de timp.”

Ionel Apostol, preşedintele asociaţei Împreună pentru A8: „Noi, cei din Iaşi nu vom suporta şi nu vom accepta niciodată ca regiunea noastră să fie izolată.”

Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi: „Eu cred că sunt singurul om politic care am spus că dacă autostrada A8 – Autostrada Unrii, dacă centrua Iaşului şi Spitalul Regional de Urgenţă nu vor demara în acest mandat eu mă voi lăsa de politică.”