- La şedinţa de plen, premierul Florin Cîţu a fost huiduit de o parte din parlamentari
- „Să fim civilizați, să respectăm șapte ani de acasă și bunul simț”, a fost reacţia lui Orban
- Parlamentul s-a reunit în ședință comună pentru a vota noul guvern format de Florin Cîțu
Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, le-a spus, miercuri, parlamentarilor care l-au huiduit pe Florin Cîțu la începutul discursului din ședința de plen reunit să meargă pe stadion: „Să fim civilizați, să respectăm șapte ani de acasă și bunul simț”.
„Suntem în Parlamentul României și vă solicit să vă comportați așa cum așteaptă fiecare român de la noi – să fim civilizați, să respectăm șapte ani de acasă și bunul simț. Cei care huiduie să se ducă pe stadion dacă vor să huiduie, dacă nu vom aplica regulamentul ședințelor comune”, a cerut președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.
Premierul desemnat, Florin Cîțu, a fost aplaudat la începutul discursului, dar a fost și huiduit de o parte din parlamentari.
Parlamentul s-a reunit în ședință comună pentru a vota noul guvern format de Florin Cîțu.