Reacția premierului britanic după summitul G7: „Am stabilit o abordare comună în privinţa operaţiunilor de evacuare”

boris-johnson

boris-johnson

Conducătorii celor mai puternice state industrializate (G7) au stabilit, în cadrul summitului extraordinar desfăşurat marţi în format online, un plan privind abordarea în relaţia cu Mişcarea talibanilor afgani, afirmă premierul Marii Britanii, Boris Johnson.

„Am stabilit o abordare comună în privinţa operaţiunilor de evacuare, dar şi o foaie de parcurs asupra modului în care intenţionăm să interacţionăm cu talibanii”, a declarat Boris Johnson, premierul Marii Britanii, ţară care asigură în prezent preşedinţia Grupului G7.

„Prima condiţie pe care o stabilim la nivelul G7 este că talibanii trebuie să garanteze, după termenul de 31 august, trecerea în siguranţă pentru cei care vor să plece din ţară. Unii dintre ei vor spune că nu vor accepta, dar eu sper că unii vor înţelege acest lucru, întrucât G7 are instrumente considerabile la nivel economic, diplomatic şi politic”, a explicat Boris Johnson, conform cotidianului The Guardian.

La summitul extraordinar al G7, desfăşurat prin videoconferinţă, au participat premierul Marii Britanii, Boris Johnson, preşedintele SUA, Joseph Biden, premierul Canadei, Justin Trudeau, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, premierul Italiei, Mario Draghi, premierul Japoniei, Yoshihide Suga, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres.

Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al Mişcării talibanilor afgani, a transmis, potrivit CNN, că afganii nu vor mai putea părăsi ţara după 31 august. „Noi nu vom mai permite să plece afganii, nu suntem deloc încântaţi de acest lucru”, a afirmat Zabihullah Mujahid.

Aliaţi ai SUA, în principal Marea Britanie, Franţa şi Germania, cer prelungirea operaţiunilor de evacuare din Afganistan a cetăţenilor străini, a colaboratorilor afgani şi a persoanelor care solicită azil din raţiuni de securitate. Administraţia Joseph Biden a semnalat că nu intenţionează să continue operaţiunile de evacuare după data de 31 august.

Exit mobile version