• Curg reacțiile din partea liderilor mondiali după victoria lui Joe Biden în scrutinul prezidenţial din Statele Unite
  • Numeroşi lideri internaţionali, ai UE şi NATO au adresat mesaje de felicitare
  • Și Klaus Iohannis l-a felicitat pe Joe Biden

Jens Stoltenberg: Aştept cu nerăbdare să lucrez îndeaproape cu preşedintele ales Biden

Conducerea americană este la fel de importantă ca întotdeauna într-o lume impredictibilă şi aştept cu nerăbdare să lucrez îndeaproape cu preşedintele ales Biden, cu vicepreşedintele ales Kamala Harris şi cu noua administraţie pentru a consolida şi mai mult legătura dintre America de Nord şi Europa. O alianţă NATO puternică este bună pentru America de Nord şi bună pentru Europa„, a scris pe Twitter șeful NATO.

Giuseppe Conte: Statele Unite pot conta pe Italia

Suntem gata să lucrăm cu preşedintele ales Joe Biden pentru a consolida relaţia transatlantică. Statele Unite pot conta pe Italia drept un aliat solid şi un partener strategic„, a scris premierul italian pe Twitter, felicitând „poporul american şi instituţiile sale pentru dovada lor excepţională de vitalitate democratică„.

Boris Johnson: Succes istoric pentru Biden și Harris

SUA sunt aliatul nostru cel mai important şi doresc să cooperez strâns asupra priorităţilor noastre comune, de la schimbările climatice la comerţ şi apărare„, a scris pe Twitter şeful guvernului de la Londra, numind succesul lui Biden și Harris unul ”istoric”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Justin Trudeau: Canada şi SUA se bucură de o extraordinară relaţie, unică pe scena mondială

În numele guvernului Canadei, îi felicit pe Joe Biden şi pe Kamala Harris pentru alegerea lor ca viitori preşedinte şi respectiv vicepreşedinte ai Statelor Unite ale Americii. Canada şi SUA se bucură de o extraordinară relaţie – una care este unică pe scena mondială. Aştept cu nerăbdare să lucrez cu preşedintele ales Biden, cu vicepreşedintele ales Harris, cu administraţia lor şi cu Congresul SUA pe măsură ce soluţionăm împreună cele mai mari provocări mondiale„, a spus premierul canadian Justin Trudeau.

Emmanuel Macron: ”Să acţionăm împreună!”

„Americanii şi-au ales preşedintele. Felicitări @JoeBiden şi @KamalaHarris! Avem multe de făcut pentru a face faţă provocărilor zilelor noastre. Să acţionăm împreună„, a reacţionat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, într-un tweet.

Șefa Comisie Europene, Ursula von der Leyen: „UE şi Statele Unite sunt prieteni şi aliaţi”

„UE este gata să se angajeze în favoarea unui parteneriat transatlantic solid. COVID-19, multilateralism, climat şi comerţ internaţional sunt sfidările pe care trebuie să le înfruntăm împreună„, a scris Charles Michel pe Twitter.

„UE şi Statele Unite sunt prieteni şi aliaţi. Comisia este pregătită să-şi intensifice cooperarea cu noua administraţie şi cu noul Congres„, a spus Von der Leyen într-o declaraţie.

Obama îi felicită pe Biden și Kamala Harris

„Felicitări prietenilor mei, Joe Biden și Kamala Harris – viitorul nostru președinte și viitorul vicepreședinte al Statelor Unite”. a scris Barack Obama pe Twitter

Iohannis: Felicitări președintelui ales, Joe Biden, pentru victoria sa

„Felicitări președintelui ales, Joe Biden, pentru victoria sa. Aștept cu nerăbdare să consolidăm parteneriatul nostru strategic, solid și dinamic, pe toate planurile. România va continua să întărească securitatea, prosperitatea și rezistența comunității transatlantice”, a scris Iohannis pe Twitter

Merkel: Aştept cu nerăbdare viitoarea cooperare cu preşedintele Biden

Aştept cu nerăbdare viitoarea cooperare cu preşedintele Biden. Prietenia noastră transatlantică este de neînlocuit dacă ne dorim să gestionăm marile provocări ale timpurilor noastre„, a scris pe Twitter cancelarul Germaniei, Angela Merkel 

„Este bine că există, în sfârşit, cifre clare. Ne bucurăm să cooperăm cu viitoarea Administraţie americană. Vrem să investim în cooperare, pentru un nou început transatlantic, pentru un Nou Acord„, a spus Heiko Maas, ministrul german de Externe, într-un mesaj postat pe Twitter.