Este record de cazuri de Covid-19 în Marea Britanie. Aproape 23.000 de infectări au fost raportate ieri în Regatul Unit, majoritatea cu tulpina Delta. Noua versiune a coronavirusului se răspândește și pe continent.

Cazurile sunt din nou în creștere, iar cel mai nou bilanț include 22 de mii și 800 de noi infectări. Este cel mai mare bilanț de la începutul anului și marchează o creștere asemănătoare unui nou val de Covid-19. Din fericire, creșterea numărului de infectări nu se transformă și într-un val nou de internări, care sunt în continuare la un nivel mic, de 1 la mie, spre deosebire de o internare sau un deces la 60 de cazuri.
Cu toate acestea, guvernul lui Boris Johnson nu renunță la planul de a ridica restricțiile din 19 iulie.

Cauza noilor focare de Covid în Marea Britanie

Varianta Delta este cauza acestor focare noi, care au determinat autoritățile britanice să amâne relaxarea măsurilor sanitare în 21 iunie. A devenit versiunea predominantă în UK, unde se răspândește mult mai repede decât Alpha, care a fost descoperită anul trecut în regiunea Kent. Vaccinurile reușesc să evite spitalizarea bolnavilor de Covid-19, iar experții britanici spun că o singură doză reduce risul de internare cu 75 la sută, iar două doze cu 90%.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Care este impactul acestei variante de coronavirus în Europa

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor prevede că varianta Delta se va descoperi la 90% din noile cazuri până la sfârșitul lunii august, la fel cum este acum în Marea Britanie. Portugalia raportează deja un număr preocupant de internări cu Covid la Lisabona, dar portughezii spun că situația este sub control. Între timp, în Germania s-a dublat numărul de cazuri din varianta Delta, în decurs de o săptămână, până la 36 la sută la noile infectări depistate. Guvernul german insistă pe vaccinare ca fiind cea mai bună protecție în fața coronavirusului.