Record de vânzări de arme în SUA, în luna de dinaintea alegerilor. Marile magazine și-au baricadat vitrinele

E ziua decisivă. Americanii își aleg noul președinte. În statele-cheie, Trump și Biden sunt foarte aproape unul de altul. Iar sondajele îi dau la nivel național un avans de câteva procente lui Biden. Dar, nu suficient pentru o cursă fără emoții.

Ambele tabere se întreabă dacă Trump va putea să facă aceeși mișcare ca în 2016, când era cotat pe locul 2, a pierdut votul popular, dar a ajuns al 45-lea președinte american. Media apropiată de Biden, adică CNN și NBC, merge foarte mult pe avantajul lui Biden în sondaje, cu 7 procente la nivel național, dar și pe avansul în statele cheie, cele 6 state cheie, considerate cele care oscilează între republicani și democrați.

Media favorabilă lui Trump apreciază efortul acestuia, a avut peste 100 de mitinguri, 10 în ultimele 2 zile, cu peste 5000 de kilometri străbătuți.

Marile magazine, Macy’s, Tiffanys s-au închis de teama protestelor violente. Vitrinele au fost acoperite cu placaje, bătute în cuie. Sunt imagini pe care n-ai fi crezut că o să le vezi vreodată în State.

În toate marile orașe este o atmosferă de parcă se așteaptă un taifun. Garda Națională patrulează pe străzi pentru paza secțiilor de votare din marile orase, toate autoritățile sunt îngrijorate de aceaste miliții care nu sunt reglementate ăn niciun stat, dar ele există de la înființarea SUA, mai ales că în ultima lună a fost un record de vânzări de arme

Exit mobile version