• Porţiunea de pădure amazoniană afectată de defrişări în primele trei luni ale anului 2022 a fost cea mai mare înregistrată vreodată, potrivit unui nou raport al Institutului Naţional de Cercetări Spaţiale (INPE) din Brazilia citat de CNN.
  • Suprafaţa defrişată este aproape de mărimea oraşului Dallas din Texas. Cercetătorii au observat o creştere de 64% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost defrişaţi 573,29 kilometri pătraţi.
  • Unii oameni de ştiinţă prezic că defrişările vor continua să crească înainte de alegerile prezidenţiale din Brazilia din octombrie, aşa cum s-a întâmplat şi în trecut.

Porţiunea de pădure amazoniană afectată de defrişări în primele trei luni ale anului 2022 a fost cea mai mare înregistrată vreodată, potrivit unui nou raport al Institutului Naţional de Cercetări Spaţiale (INPE) din Brazilia citat de CNN.

Potrivit raportului INPE, 941,34 kilometri pătraţi de pădure au fost defrişaţi între ianuarie şi martie anul acesta. Aceasta este cea mai mare cantitate înregistrată de când institutul a început să monitorizeze ratele de despădurire în 2016.

Suprafaţa defrişată este aproape de mărimea oraşului Dallas din Texas. Cercetătorii au observat o creştere de 64% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost defrişaţi 573,29 kilometri pătraţi.

Recomandări

CINE VA FI PREȘEDINTE?
SUA LANSEAZĂ ICBM
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
SWIFT ÎNDEAMNĂ LA VOT
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
AI GRIJĂ DE COPIL

Distrugerea celei mai mari păduri tropicale din lume a crescut de când preşedintele Jair Bolsonaro a preluat funcţia în 2019 şi a slăbit protecţia mediului, argumentând că aceasta împiedică dezvoltarea economică a ţării.

Unii oameni de ştiinţă prezic că defrişările vor continua să crească înainte de alegerile prezidenţiale din Brazilia din octombrie, aşa cum s-a întâmplat şi în trecut.

De obicei, aplicarea legislaţiei de mediu slăbeşte în anii electorali, iar infractorii s-ar putea grăbi să defrişeze înainte de preluarea mandatului de către un nou guvern.