• Palatul Buckingham spune că regele rămâne pe deplin pozitiv în ceea ce privește tratamentul său și așteaptă cu nerăbdare să revină cât mai curând posibil la îndatoririle publice depline”.
  • Tipul de cancer nu a fost dezvăluit.
  • Regele își va amâna angajamentele publice și este de așteptat ca alți membri seniori ai familiei regale să ajute pentru a-i ține locul în timpul tratamentului său.

Regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu o formă de cancer, anunță Palatul Buckingham. Tipul de cancer nu a fost dezvăluit, dar, potrivit unui comunicat al palatului, regele a început luni „tratamentele regulate”, scrie BBC.

Palatul Buckingham spune că regele rămâne pe deplin pozitiv în ceea ce privește tratamentul său și așteaptă cu nerăbdare să revină cât mai curând posibil la îndatoririle publice depline”. Regele și-a informat personal ambii fii despre diagnosticul său, iar prințul William ar fi fost în contact regulat cu tatăl său.

Prințul Harry, care locuiește în Statele Unite, a vorbit cu tatăl său și se va deplasa în Marea Britanie pentru a-l vedea în zilele următoare. Regele își va amâna angajamentele publice și este de așteptat ca alți membri seniori ai familiei regale să ajute pentru a-i ține locul în timpul tratamentului său.

Recomandări

NU AJUNG ACASĂ!
TRUMP O ATACĂ PE CHENEY
SARKOZY E CONDAMNAT
USR VREA DEMISIA
IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA

Nu au fost comunicate alte detalii privind stadiul cancerului sau un prognostic. Regele, în vârstă de 75 de ani, s-a întors la Londra de la Sandringham, în Norfolk, luni dimineață, iar palatul spune că a început tratamentul ca pacient ambulatoriu.

Deși își va pune în pauză evenimentele publice, regele își va continua rolul constituțional de șef de stat, inclusiv actele și întâlnirile private.

Citește și