• Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a început miercuri o vizită de stat de trei zile în Franța.
  • Vizita a fost amânată în martie pe fondul manifestațiilor împotriva modificărilor aduse de președintele Emmanuel Macron la sistemul de pensii.
  • Charles al III-lea și regina Camilla au participat la o ceremonie la Arcul de Triumf în prezența lui Macron și a soției sale, Brigitte.

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a început miercuri o vizită de stat de trei zile în Franța. Călătoria vrea să evidențieze prietenia dintre cele două națiuni.

Vizita a fost amânată în martie pe fondul manifestațiilor împotriva modificărilor aduse de președintele Emmanuel Macron la sistemul de pensii, scrie AP.

La Arcul de Triumf, ambele imnuri naționale au fost intonate înainte de defilarea trupelor franceze. Cei doi au depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut pentru a „marca sacrificiile comune din trecut și o moștenire durabilă de cooperare”, anunță Palatului Buckingham.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Macron și Charles vor avea o întâlnire bilaterală, deoarece vizita „simbolizează de asemenea relația de prietenie și de încredere”, întrucât „au colaborat strâns în trecut pentru protejarea biodiversității și combaterea încălzirii globale”, a menționat președinția franceză.

Charles și regina Camilla au participat la o ceremonie la Arcul de Triumf în prezența lui Macron și a soției sale, Brigitte.

Agenda ar urma să includă discuții despre războiul Rusiei în Ucraina și despre problema migrației, în condițiile în care insula Lampedusa, situată în sudul Italiei, a fost copleșită în ultimele zile de persoane care plecau din Tunisia.

Vizita are loc după o recentă încălzire a relațiilor franco-britanice, după ani marcați de discuțiile privind Brexitul.

Citește și: