• Într-o suburbie din Wuhan – Jiangxia, un milion de oameni sunt blocaţi în locuinţe pentru doar patru cazuri pozitive.
  • Autorităţile chineze au ordonat izolarea Jiangxia, iar lockdownul va dura trei zile.
  • China îşi menţine politica zero Covid, folosind restricţii de circulaţie şi teste pe scară largă, chiar dacă variantele mai contagioase ale bolii par să poată „ocoli” multe dintre măsurile de izolare.

În regiunea de unde se crede că a pornit virusul, un milion de oameni sunt blocaţi în locuinţe pentru doar patru cazuri pozitive, potrivit Mediafax.

O suburbie din Wuhan – Jiangxia – a fost închisă, după descoperirea a patru cazuri de persoane testate pozitiv pentru coronavirus, iar autorităţile chineze au ordonat izolarea.

Lockdownul va dura trei zile.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Este pentru prima dată când metropola chineză – care are un total de 12 milioane de locuitori – revine la lockdown după 2020.

China îşi menţine politica zero Covid, folosind restricţii de circulaţie şi teste pe scară largă, chiar dacă variantele mai contagioase ale bolii par să poată „ocoli” multe dintre măsurile de izolare.

Strategia „zero Covid” este din ce în ce mai pusă sub semnul întrebării în China din cauza costurilor sale foarte mari atât din punct de vedere economic, cât şi social.

Cu toate acestea, autorităţile consideră că este esenţial să se prevină prăbuşirea structurilor sanitare în faţa unor valuri prea mari de cazuri.

STUDIU. Piaţa Huanan din Wuhan a fost epicentrul pandemiei

În urmă cu două zile, un studiu publicat în Science, a confirmat că primul epicentru al ceea ce a devenit pandemia de COVID a atins piaţa din Wuhan.

Potrivit studiului, „cercetătorii au reconstruit etapele incipiente ale poveştii, concentrându-se pe distribuţia cazurilor cunoscute la oameni şi mamifere sensibile la Sars-CoV-2, legându-le de mostre pozitive prelevate din mediu, de exemplu cuşti. T

oate reconstituirile au dus înapoi la piaţa angro de fructe de mare Huanan din Wuhan.

„Deşi nu există dovezi suficiente pentru a defini evenimentele, analizele noastre indică faptul că răspândirea virusului a apărut din comerţul cu animale sălbatice vii din China şi arată că piaţa Huanan a fost epicentrul pandemiei”, spun autorii.