• Nu se va intra în casele enoriașilor, decât la cererea insistentă a acestora
  • Rugăciunea de la trecerea dintre ani se va oficia în intervalul orar 18.00-21.00
  • Se va alege o singură perioadă: ori înainte de Nașterea Domnului, ori de Bobotează. Nu se va merge de două ori cu vizitele pastorale în aceeași parohie

Preoții vor merge la credincioși acasă ori înainte de Nașterea Domnului, ori de Bobotează, nu vor intra în casele enoriașilor decât la cererea insistentă a acestora și vor respecta toate normele sanitare impuse de autorități, au anunțat, luni, reprezentanții Prefecturii București.

Instituția Prefecturii București a luat aceste decizii, luni, în urma unei ședințe, la care au participat reprezentanți ai Arhiepiscopiei Bucureștilor, Arhiepiscopiei Romano-Catolică București și ai Episcopiei București.

Pentru ca cetățenii municipiului București să nu fie dezinformați cu privire la măsurile dispuse în perioada pandemiei de către autoritățile statului român, în domeniul religios, respectând rolul Cultelor religioase în viața societății românești, pentru că ne dorim ca toți cetățenii să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața sunt cele mai importante, Prefectul Municipiul București, Traian Berbeceanu, a reafirmat că se impune acordarea unei atenții sporite respectării normelor deja existente și larg popularizate, tocmai pentru a întâmpina sărbătorile într-un climat de siguranță, atât pentru noi toți, cât și pentru cei dragi”, se mai arată în comunicat.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În cadrul întâlnirii, Arhiepiscopia Bucureștilor a prezentat o serie de măsuri suplimentare ce vor fi luate în perioada următoare.

Clericii sunt îndemnați să intensifice pastorația individuală răspunzând solicitărilor enoriașilor prin oficierea unor sfeștanii la domiciliu, citirea unor rugăciuni de sănătate, vizitarea bolnavilor.

S-a menționat că niciun cleric nu poate fi constrâns să efectueze vizite pastorale în această perioadă. Dacă un cleric consideră că organizarea de vizite pastorale ar reprezenta un pericol pentru el sau pentru credincioși, poate alege alte metode pastorale.

În exteriorul locașului de cult, credincioșii se pot întâlni cu preoții bisericii care le pot oferi un dar pastoral. Clerici care doresc să organizeze vizite pastorale cu prilejul Praznicelor Nașterii Domnului sau al Botezului Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să țină cont de următoarele recomandări:

  • se va alege o singură perioadă: ori înainte de Nașterea Domnului, ori de Bobotează. Nu se va merge de două ori cu vizitele pastorale în aceeași parohie.
  • opțiunea va fi transmisă protopopului și va cuprinde în mod obligatoriu perioada aleasă”, precizează Prefectura Capitalei.

De asemenea, se interzice delegarea vizitelor pastorale și vor fi făcute doar de preotul de parohie sau sector pastoral.

În cadrul vizitelor, reprezentanții bisericii vor purta mască și mănuși și se va respecta distanța de 1,5 m.

Nu se va intra în casele enoriașilor, decât la cererea insistentă a acestora. Rugăciunea de la trecerea dintre ani se va oficia în intervalul orar 18.00-21.00.

Reprezentantul Bisericii Catolice a menționat că Sfânta Liturghie solemnă din Noaptea de Crăciun, se va oficia la ora 20.00, se mai arată în comunicatul transmis de Prefectura municipiului București