Renunță PNL la Cîțu? Reacția lui Rareș Bogdan după ce au apărut zvonuri legate de desemnarea unui alt premier

rares-bogdan-citu

rares-bogdan-citu

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan dezminte informaţiile apărute public potrivit cărora un scenariu de ieşire din criza politică ar fi retragerea sprijinului pentru Florin Cîţu pentru funcţia de premier, însă schimbarea din funcţie ar urma să se producă după congresul formaţiunii: „O intoxicare”.

„Nu renunţăm la Florin Cîţu! Este singura opţiune a PNL pentru funcţia de prim-ministru şi preşedinte PNL. Informaţiile care au apărut în spaţiul public potrivit cărora PNL se gândeşte la o alta variantă de prim-ministru sunt false. O intoxicare”, declară, marţi, Rareş Bogdan.

În spaţiul public au apărut informaii potrivit cărora unul dintre scenariile pentru a ieşi din criză este ca PNL să renunţe la a-l mai susţine pe Florin Cîţu în funcţie de premier, însă schimbarea din funcţie ar fi urmat să se producă după Congresul PNL din 25 septembrie.

La congresul PNL din 25 septembrie candidează Ludovic Orban şi Florin Cîţu.

Exit mobile version