Replica lui Putin după ce Biden l-a numit „killer”: Cine zice ăla este. Îi doresc multă sănătate

vladimir-putin

vladimir-putin

Președintele rus Vladimir Putin i-a urat multă sănătate lui Joe Biden după ce președintele american l-a numit un „killer” care „va plăti” pentru implicarea în alegerile din SUA, transmite Reuters.

Totodată, liderul de la Kremlin a subliniat că oamenii tind să-i vadă pe ceilalţi aşa cum se văd de fapt pe ei înşişi.

„În ceea ce privește declarația colegului meu american, noi într-adevăr, așa cum a spus el, ne cunoaștem personal. Ce i-aș răspunde? I-aș spune: fii sănătos! Îi doresc multă sănătate”, a declarat Putin la televiziunea naţională precizând că spune asta „fără urmă de ironie”.

„Cine zice ăla este”, a spus surâzând preşedintele rus, conform afirmaţiilor difuzate de televiziunea rusă. „Nu este doar expresie infantilă, o glumă. Sensul este profund şi psihologic. Vedem întotdeauna propriile noastre caracteristici în celălalt”, a precizat el.

Putin a declarat că Moscova nu se va lăsa intimidată de Washington şi își va apăra interesele, un laitmotiv al diplomaţiei sale.

„Ne vom apăra propriile interese şi vom lucra cu (americanii) în condiţii care să fie în avantajul nostru”, a mai spus liderul de la Kremlin.

Declaraţiile lui Biden au fost făcute în cadrul unui interviu acordat ABC News şi vin după publicarea în SUA a unui raport al serviciilor de informaţii americane conform căruia Putin s-ar fi aflat în spatele unei operaţiuni destinate influenţării voturilor în favoarea fostului preşedinte SUA Donald Trump, la alegerile prezidenţiale din Statele Unite. 

Exit mobile version