Restricţii de circulaţie, duminică, în Bucureşti, cu ocazia repetițiilor de Ziua Națională

Restricţii de circulaţie în Bucureşti de Ziua Naţională

Restricţii de circulaţie în Bucureşti de Ziua Naţională

Brigada Rutieră a Capitalei anunţă că pentru pregătirea Paradei Militare Naţionale din data de 1 Decembrie, duminică se desfăşoară un antrenament general între orele 08.00-15.00, în Piaţa Arcul de Triumf.

Ca urmare, în intervalul orar 06.00-16.00 au fost introduse mai multe restricţii de trafic. A fost blocat traficul rutier pe Şos. Pavel D. Kiseleff şi pe străzile adiacente între Piaţa Victoriei, Piaţa Arcului de Triumf şi Piaţa Presei Libere, cu specificaţia că în pasajul de la Piaţa Presei Libere se permite circulaţia doar către Piaţa Montreal.

A fost interzisă şi circulaţia maşinilor pe B-dul Mareşal Constantin Prezan, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Arcului de Triumf, precum şi pe străzile adiacente.

De asemenea nu se poate circula pe str. Alexandru Constantinescu, între B-dul Mărăşti şi Piaţa Arcului de Triumf, pe B-dul Mareşal Alexandru Averescu, între B-dul Mărăşti şi Piaţa Arcului de Triumf, precum şi pe străzile adiacente.

Totodată, a fost oprit traficul pe străzile Arh. Ion Mincu, Barbu Delavrancea, Nicolae Ionescu, Ady Endre, Sg. Vasile Dorobanţu, Docenţilor, Mahatma Gandhi, Petofi Sandor, Clucerului, Monetăriei şi pe Aleea Primo Nebiolo.

Nu se circulă nici pe Gheorghe Brătianu, între Arh. Ion Mincu şi Str. Docenţilor, şi pe străzile adiacente către B-dul Aviatorilor. Traficul este blocat şi pe Str. Uruguay, între B-dul Aviatorilor şi Şos. Kiseleff, precum şi pe străzile adiacente spre cele două bulevarde.

Sursa: Brigada Rutieră

Exit mobile version