Restricții în București. Restaurantele, teatrele și cinematografele se închid la interior începând de azi

Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojan a anunțat noi restricții în București. Așadar, restaurantele, cafenelele, teatrele și cinematografele se vor închide la interior, la fel și saloanele în care se organizează evenimente.

Totodată, purtarea măștii va fi obligatorie între orele 7.45-21.15 în zona școlilor.

„Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară act de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în unitățile de tip restaurante și cafenele în interiorul clădirilor nu este permisă în municipiul București. Se face o excepție pentru unitățile de cazare – hotel, pensiune etc, unde e permisă servirea în interior, dar numai pentru cei care sunt cazați acolo”, spune prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu.

Restricțiile intră în vigoare de miercuri și rămân valabile până când rata de incidență a cazurilor de Covid19 la mia de locuitori scade sub 1,5.

Exit mobile version