Reţelele teroriste Al-Qaida şi Stat Islamic s-ar putea regrupa în Afganistan în aproximativ doi ani, în contextul retragerii trupelor occidentale, afirmă secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, citat de agenţia Associated Press.

Întrebat, în cadrul unei audieri în Senatul SUA, care este riscul reactivării organizaţiilor teroriste Al-Qaida şi Stat Islamic după retragerea trupelor occidentale din Afganistan, Lloyd Austin a afirmat: „Aş evalua aceste riscuri ca fiind la nivel mediu. Aş spune că ar fi nevoie de doi ani pentru ca ei să dezvolte aceste capabilităţi”.

La rândul său, generalul Mark Milley, şeful Statului Major Interarme din SUA, a atras atenţia că situaţia s-ar putea înrăutăţi dacă ar fi înlăturată de la putere actuala Administraţie din Afganistan.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Cred că dacă s-ar întâmpla anumite lucruri, dacă ar fi înlăturat Guvernul afgan sau ar fi desfiinţate forţele de securitate afgane, riscurile ar creşte, în mod evident, dar în momentul de faţă riscurile sunt la nivel mediu, capabilităţile teroriste putând fi refăcute în aproximativ doi ani”, a declarat generalul Mark Milley.

Pentagonul a retras deja jumătate din trupele americane din Afganistan. Retragerea totală a trupelor occidentale ar urma să aibă loc până pe 11 septembrie.