- Încă o dată, reuniunea miniștrilor de finanțe din cadrul G20 nu a reușit să producă un comunicat comun.
- Războiul din Ucraina continuă să divizeze principalii finanțiști ai lumii.
- Rusia și China au refuzat să aprobe două paragrafe din textul elaborat de președinția indiană care menționează explicit cuvântul ,,război” .
Miniştrii de finanţe şi preşedinţii băncilor centrale din statele G20 au încheiat sâmbătă în India reuniunile lor fără să convină asupra unui comunicat comun, din cauza divergenţelor cu China şi Rusia asupra războiului din Ucraina, scrie presa franceză.
Advertisment
Reuniţi de vineri la Bangalore, capitala tehnologică a Indiei, responsabilii economici ai statelor G20 au încercat să cadă de acord asupra unor soluţii în faţa provocărilor cu care se confruntă economia mondială, în contextul războiului din Ucraina şi al creşterii inflaţiei.
India, care asigură preşedinţia G20, a publicat la finalul reuniunilor un ,,rezumat” al discuţiilor, dar fără un comunicat comun, la fel cum s-a întâmplat la precedentele reuniuni de acelaşi fel desfăşurate anul trecut în Indonezia.
În timp ce Germania şi Franţa au pledat, la reuniunea miniştrilor de finanţe, pentru menţionarea clară a termenului „război” în proiectul de declaraţie comună, Rusia şi China s-au opus includerii în acesta a două paragrafe referitoare la Ucraina.
„Majoritatea membrilor au condamnat ferm războiul din Ucraina” , dar cu „evaluări diferite ale situaţiei şi sancţiunilor” impuse Rusiei de către statele occidentale, se arată în textul publicat de ţara gazdă.
Sprijin pentru Moscova în fața sancțiunilor occidentale
Potrivit mai multor participanţi, în proiectul de declaraţie al reuniunii miniştrilor de finanţe China a dorit să atenueze termenii folosiţi cu privire la Ucraina, în sensul de a nu condamna războiul declanşat anul trecut contra acestei ţări de Rusia.
China nu a sprijinit niciodată public, dar nici nu a criticat, campania militară rusească în Ucraina şi şi-a exprimat de mai multe ori sprijinul pentru Rusia în faţa sancţiunilor occidentale.
La împlinirea unui an de la începutul războiului, Beijingul a dezvăluit vineri o iniţiativă a sa care să conducă la încetarea conflictului.
Documentul, care nu este un plan de pace propriu-zis, enumeră 12 principii de acţiune, în special stabilirea unui armistiţiu şi începerea negocierilor de pace.
Partenerii noștri