Tulburările civile dintre evreii și arabii din Israel au dat joi o lovitură puternică eforturilor depuse de principalul rival politic al premierului Benjamin Netanyahu, Yair Lapid, de a forma un nou guvern și de a-l înlătura pe liderul israelian, comentează Reuters.

Naftali Bennett, șeful partidului ultranaționalist Yamina și un factor de decizie după alegerile parlamentare neconcludente din 23 martie, a declarat că renunță la discuțiile de coaliție cu Lapid, liderul opoziției, preferând un guvern de uniune mai larg.

Lapid, care conduce partidul centrist Yesh Atid, mai are la dispoziție trei săptămâni pentru a încerca să formeze o coaliție de guvernare. Dacă nu reușește, este probabil să se organizeze un nou scrutin – al cincilea din Israel în doi ani.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În cadrul negocierilor a fost pus în discuție un acord de „rotație” în care Lapid și Bennett ar urma să dețină pe rând funcția de prim-ministru, dar ar avea nevoie de sprijinul legislatorilor arabi pentru o majoritate parlamentară.

Bennett a fost citat de presa israeliană spunând că actualele conflicte cu minoritatea arabă din Israel (în proporție de circa 21%) ar face ca un astfel de guvern să fie irealizabil.

Ostilitățile transfrontaliere Israel-Gaza au fost însoțite de violențe în comunitățile mixte de evrei și arabi din Israel. Sinagogile au fost atacate și au izbucnit lupte de stradă, ceea ce l-a determinat pe președintele Israelului să avertizeze cu privire la un război civil.

Mansour Abbas, care conduce partidul Lista Arabă Unită, a declarat că Bennett l-a sunat pentru a-i spune că așa-numitul „guvern al schimbării” cu Lapid, liderul facțiunii centristă Yesh Atid, a fost acum „scos din discuție”.

Într-un discurs televizat, Lapid și-a exprimat regretul față de decizia lui Bennett, dar a declarat că își va continua eforturile de a forma o coaliție. Însă, comentatorii politici israelieni i-au dat puține șanse de reușită.