• S-a înregistrat cea mai mare prezență la urne la amiază din ultimii 43 de ani.
  • Prezența la vot la ora 18:00 a fost de 59,71%, față de 38,11% în 2022.
  • Noul Front Popular obține între 172 și 192 de locuri, conform datelor Ipsos.
  • Ensemble strânge între 150 și 170 de locuri, în timp ce RN are între 132 și 152.

Este absolut spectaculos ceea ce s-a întâmplat între cele două tururi de scrutin. Negocierile și retragerea unor candidați în favoarea altora, pentru a face baraj partidului Marinei Le Pen, face ca pe primul loc să nu se afle acest partid de care lumea părea atât de înspăimântată.

Partidul Marinei Le Pen nu a obținut majoritatea absolută – Noul Front Popular obține între 172 și 192 de locuri, Ensemble între 150 și 170 de locuri, iar RN obține între 132 și 152.

Pe primul loc s-ar afla stânga. Cum se explică diferența? Este vorba despre acest scrutin în 2 tururi care face ca fiecare proiecție de scaun care va fi obținut în continuare să se facă în fiecare circumscripție separat, deci trebuie să așteptam rezultatele de la fiecare circumscripție, separat. Dar, se pare că Marine Le Pen și Bardella nu vor guverna.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT


Macron a spus că va desemna ca Premier pe cineva din partidul care are cele mai multe voturi. Constituția din Franța e diferită de cea din România. Adica Parlamentul nu e consultat de Premierul care formează Guvernul pentru a obține validare, deci cel care e desemnat premier nu trebuie să obțină un vot de încredere în Parlament.

Totuși, Parlamentul poate vota la un moment dat o moțiune de cenzură și să traneasca acel guvern.

În acest moment, toate cărțile sunt în mâna lui Macron și el decide pe cine numește Premier.

Bineînțeles, cel desemnat poate respinge această nominalizare, dar bineînțeles, în principal, cel care participă la alegeri trebuie să accepte, ca să guverneze, ca să ajungă la putere.

Există bineînțeles o problemă la acest Front Popular. El este constituit din mai multe partide, spre deosebire de RN care nu are decât câțiva republicani aliați. Deci liderul dsemnat pentru Premier e Bardella, în timp ce pentru stânga sunt mai multe partide – desigur că cel mai important este cel al lui Mélenchon, care e clar un partid de stânga – dar mai sunt socialiștii, comuniștii, verzii.

Până la urmă, care e partidul sau alianța care are cele mai multe voturi? Asta urmează să exprime Emmanuel Macron, care, dacă nu o va face în seara asta, înseamnă că va lăsa partidele să negocieze eventual o majoritate parlamentară.

E spectaculos, pentru că e posibil ca Macron să fi reluat jocul și să fie cel care decide în continuare.

A spus, când a dizolvat Adunarea Națională, „redau puterea poporului, poporul trebuie să se exprime”.

În acest moment, puterea a revenit la el. Macron și-a reluat deci poziția de „Jupiter” – deasupra tuturor – și urmează deci să decidă cine va fi Premier și ce fel de majoritate se va constitui.

Macron a jucat o carte de Poker, iar rezultatul e departe de ce ne-am fi așteptat.

După primul scrutin, se părea că Macron a pierdut complet frâiele și că nu-și va putea exercita nici măcar puterile pe care Constituția i le conferă, în calitate de Președinte.

În mod sigur, la ieșirea de la urne de duminica trecută, nimeni nu putea să bănuiască rezultatul pe care-l vedem astăzi.

Macron își făcuse niște calcule destul de clare, totuși, pentru că spunea că la sfârșitul săptămânii trecute că va conta sau că speră să obțină 150 de locuri în Parlament. Nimeni nu a crezut acest calcul, nici presa franceză, nici internațională. A fost o carte de Poker foarte bine jucată de Macron.

Ce impact au alegerile din Franța asupra României

Contrar aparențelor, există niște consecințe pentru noi și în această situație.

Dacă partidul RN al Marinei Le Pen ar fi ajuns primul după acest tur de scrutin, trebuie reamintit că Le Pen e foarte apropiată de Moscova, deși spune că nu mai are relații cu Moscova, dar formațiunea sa în Parlamentul European nu a votat pentru sancțiuni împotriva lui Putin.

De asemenea, vrea să se retragă din Comandamentul aliat al NATO, deci să ia distanță față de Alianța Nord-Atlantică și să reducă contribuția Franței la fondurile UE – ceea ce, desigur, ar fi dezechilibrat bugetul Uniunii, cu consecințe pentru toate statele membre.

Franța este contributor net, România încă mai așteaptă fonduri de la UE, încă mai așteaptă să fie sprijinită în evoluția sa.

De asemenea, Partidul lui Marine Le Pen este împotriva extinderii, iar noi știm cât de important este adeziunea Moldovei. Deci consecințele pentru noi, pentru români, dacă această majoritate ar fi revenit partidului Marinei Le Pen, ar fi fost foarte grave.

Citește și