ROM-3, al doilea satelit românesc construit de elevi, a ajuns pe orbită şi este operaţional

Echipa Romspace, care a dus la capăt misiunea ROM-3, este compusă din elevii Filip Buşcu, David Ghiberdic, Alex Unteşu, Alesia Unteşu şi Alex Peticaru de la Liceul Internaţional de Informatică, cu participarea lui Alex Luchianov, deja student bursier la Massachusetts Institute of Technology, USA.

ROM-3 şi-a aşteptat rândul în deployer timp de 72 de ore, la temperaturi variind de la plus 40 până la minus 80 de grade Celsius.

Exista o îngrijorare legată de capacitatea bateriilor de a face faţă unui timp mai îndelungat, transmit creatorii satelitului, în cazul în care deployer-ul nu s-ar fi deschis la prima încercare. Iar deployer-ul nu s-a deschis la prima încercare. Ceva nu a funcţionat cum ar fi trebuit la mecanismul lansatorului Alba Orbital, iar ROM-3 a rămas blocat înăuntru, alături de ceilalţi 34 de sateliţi.

Din acel moment, echipa de la sol a calculat în permanenţă potenţialul bateriei, care înfrunta gerul cosmic peste limita de proiectare. Cu cât se lungea şederea în lansator, fără posibilitatea de a încărca bateria prin panouri solare, cu atât satelitul risca să devină deşeu cosmic.

Echipa de elevi şi-a pus speranţa în supradimensionarea bateriei şi în precizia calculelor. Alba Orbital a făcut a doua încercare de a deschide lansatorul luni, 28 noiembrie, la ora 11:25 şi a reuşit. ROM-3 a fost lansat pe orbită şi în acest moment este operaţional. Acesta a transmis deja pachetul de date de identificare. După câteva zile pe care le va folosi pentru a-şi regenera energia cu ajutorul energiei solare, satelitul va începe să transmită conform misiunii.

În acest moment, ROM-3 se deplasează cu o viteză de 27.500 km/oră, la o altitudine de 540 km, şi înconjoară planeta o data la o oră si jumătate. Satelitul raversează teritoriul României de două ori pe zi.

ROM-3 (alintat Space Starling) are misiuni de observare a Pământului, de măsurare a parametrilor proprii, de măsurare a magnetismului terestru şi a nivelului de radiaţii cosmice care lovesc atmosfera.

Citește și

Exit mobile version