alephnews Vezi versiunea web

România a încheiat primele 9 luni ale anului cu un deficit bugetar de 102 miliarde lei, reprezentând 5,39% din PIB, faţă de 5,47% în 2024. Veniturile au crescut cu 12,3%, în timp ce cheltuielile au crescut cu 11,2%

Roșu Roxana · 27 oct. 2025, 14:13

România a încheiat primele 9 luni ale anului cu un deficit bugetar de 102 miliarde lei, reprezentând 5,39% din PIB, faţă de 5,47% în 2024. Veniturile au crescut cu 12,3%, în timp ce cheltuielile au crescut cu 11,2%

România a încheiat primele 9 luni ale anului cu un deficit bugetar de 102,47 miliarde lei, reprezentând 5,39% din PIB, sub nivelul de 5,47% din PIB înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate de Ministerul de Finanţe.

Valoric, comparativ cu primele 9 luni din 2024, deficitul comercial a crescut cu 6 miliarde lei, respectiv 6%, scrie Ziarul Financiar.  

În perioada ianuarie-septembrie, veniturile totale au însumat 466,95 mld lei, în creştere cu 12,3% (an/an). Exprimate ca pondere în PIB, veniturile totale au avansat cu 0,9 puncte procentuale, evoluţie susţinută în proporţii similare de veniturile curente (+0,44 pp) – cu precădere impozit pe salarii şi venit, contribuţii de asigurări şi accize – şi de fondurile europene (+0,45 pp).

În acelaşi timp, cheltuielile bugetare s-au majorat cu 11,2%, la 569,43 mld lei. Exprimate ca procent din PIB, cheltuielile pe anul 2025 au înregistrat o creştere cu 0,8 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024, de la 29,1% din PIB la 29,9% din PIB.

VENITURI:

Încasările nete din TVA au însumat 94,76 mld lei, marcând o creştere de 7,7% (an/an). Evoluţia acestor încasări poate fi explicată atât de avansul restituirilor de TVA (+9,3%), faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (24,7 mld. lei în ian-sept 2025, comparativ cu 22,6 mld lei în ian-sept 2024), cât şi de un efect de bază mai ridicat.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 43,85 mld lei, înregistrând o creştere de 20,1% (an/an), determinată de avansul semnificativ al încasărilor din impozitul pe dividende (+72,4%), pe seama dividendelor distribuite în anul 2024, cu reţinerea cotei de impozit de 8%. încasările din impozitul pe salarii au crescut cu 20,9% – peste dinamica fondului de salarii din economie (10,5%1 ), evoluţia acestei categorii de venituri fiind influenţată de eliminarea facilităţilor fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 154,84 mld lei, o creştere de 10,5% (an/an), similară cu majorarea fondului de salarii din economie. Evoluţia a acestor încasări a fost influenţată şi de un transfer efectiv la pilonul II de pensii mai ridicat faţă de cel realizat în primele nouă luni ale anului trecut (16,7 mld. lei în ian-sept 2025, faţă de 13,2 mld lei în ian-sept 2024)

Încasările din impozitul pe profit au însumat 27,72 mld lei, consemnând o creştere de 12,8% (an/an), susţinută de avansul veniturilor din impozitul pe profit de la agenţii economici.

Veniturile din accize au însumat 35,69 mld lei, consemnând o creştere de 11,5% (an/an), în condiţiile unor evoluţii pozitive ale încasărilor din accizele pentru produsele energetice (+16,0%) şi accizele pentru produsele din tutun (8,0%). 

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 35,02 mld lei, în creştere cu 42,8% (an/an).

CHELTUIELI BUGETARE: 

Cheltuielile de personal au însumat 126,67 mld lei, în creştere cu 6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 6,7% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 187,86 mld lei în creştere cu 13,4%. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de implementarea măsurilor de recalculare a pensiilor din sistemul public cu începere de la 1 septembrie 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii. Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe cele 9 luni ale anului 2025, au fost în sumă de 2,49 mld lei.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 71,02 mld lei, în creştere cu 7,4%

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 39,94 mld lei, cu 13,32 mld lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 9,30 mld lei, în principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători şi sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (883,85 mil lei).

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 44,02 mld lei, în creştere cu 32,01% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 82,62 mld lei, cu 10,26% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 74,93 mld.