alephnews Vezi versiunea web

România are nevoie de software pentru război, avertizează experții tech. Mihai Filip, CEO Oves Enterprise: „Armata Română ar trebui să investească mai mult în startup-urile românești”

Sandu Maria · 4 oct. 2025, 17:59

România are nevoie de software pentru război, avertizează experții tech. Mihai Filip, CEO Oves Enterprise: „Armata Română ar trebui să investească mai mult în startup-urile românești”

Conferințele de tehnologie din lume nu mai au nici ele liniște când văd cât de serioase sunt lucrurile pe front. La How to Web, la București, experții în tehnologie nu au vorbit numai despre A.I. și despre joburile viitorului.

Mihai Filip, CEO al companiei Oves Enterprise, care se ocupă de software pentru drone de război, a vorbit la ȘTIU despre ce îi lipsește României ca să fie cu adevărat pregătită de un conflict și ce ar trebui să învățăm de la ucraineni.

„Sistemele clasice de apărare trebuie achiziționate și avem nevoie de ele. După cum puteți vedea, dronele completează practic o parte din obiectivele apărării aeriene românești. Dar, desigur, avem nevoie de sisteme clasice, radare, interceptoare, avioane, de ce nu? Și cred că ne lipsesc multe componente, de la muniție la sisteme avansate de apărare, dar, desigur, drone care să completeze aceste obiective, așa cum am mai spus.

Armata Română se mișcă foarte intens și preferă să lucreze cu companii străine decât să încurajeze ecosistemul startup-urilor românești. Cred că ar trebui să investim mai mult în startup-urile românești, care își pot demonstra capacitățile în inovația militară”.