• Noaptea trecută a fost publicată strategia de vaccinare în Monitorul Oficial
  • Nu se știe exact unde vor putea fi vaccinate persoanele cuprinse în strategie
  • Vaccinarea va fi voluntară și va avea la bază un acord scris

Strategia națională de vaccinare cuprinde 13 subcategorii care vor primi pe rând, serul de imunizare.

Prima categorie vaccinată vor fi medicii, tot sistemul sanitar este cuprins în această strategie cu 13 subcategorii. După medici vor veni adulții cu vârste peste 65 de ani, parlamentarii, Președinția, Guvernul, instituțiile subordonate Parlamentului, după aceea zona de apărare și ordine publică, procurori, judecători, polițiști.

Sectoarele vitale ale economiei, infrastructura critică a oricărui stat va fi următoarea categorie și surprinzător, dar nu prea, oamenii care sunt în școli și creșe sunt abia după parlamentari și infrastructura critică a statului român. Urmează cultele, o parte din mass-media, iar populația generală și populația pediatrică va fi pe ultimul loc, pentru că prioritar este sistemul sanitar”, informează Sorina Matei, jurnalist Aleph News.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Problemele nu au întârziat să apară

O problemă apărută este răspunderea juridică pentru efectele adverse ale vaccinului. Cea mai mare problemă o pun cei care au peste 65 de ani.

Sunt oameni în vârstă, oameni care ar putea avea diverse boli cronice, iar aici se vorbește de o intervenție juridică a Parlamentului sau de o intervenție printr-o Ordonanță de urgență astfel încât oamenii dacă au reacții adverse pe termen scurt sau pe termen lung la acest vaccin să poată cumva să răspundă cineva – aici e nevoie de un cadru legislativ, o lege sau modificări ale legilor în vigoare. La fel este o problema juridică la cadrele care se vor înrola, echipele de vaccinare, recrutarea și plata acestui personal”, a mai spus corespondentul Aleph News.

Strategia mai vine cu încă o meteahnă, întrucât statul nu are o evidență actualizată a populației. Din această cauză nu se știe exact câte doze de vaccin sunt necesare fiecărei categorii.

Din strategia publicată azi-noapte, care este în vigoare în acest moment, reiese că statul român nu are încă cartografiată populația României. Asta înseamnă că statul român nu știe unde să vaccineze oamenii. Nu s-a făcut cartografierea populației pentru că nu s-a făcut o testare în masă a populației, nu asta a fost strategia statului român spre deosebire de alte state, ca atare nu se știe acum pe câți oameni îi putem găsi la serviciu, pe câți oameni îi vom găsi în centrele de vaccinare, câți oameni vor să se ducă la medicul de familie, câți oameni vor să se vaccineze în spitale.

Important și fundamental în această strategie de vaccinare care cuprinde și o altă campanie mass-media, ca în perioada stării de urgență și a stării de alertă, este că această vaccinare va fi voluntară printr-un acord scris din partea persoanei”, a transmis Sorina Matei.