• România este unul din cele 7 state care deschid granițele pentru persoanele vaccinate
  • România relaxează condițiile de călătorie pentru vaccinați
  • Cipru, Estonia ori Seychelles îi vor primi și ele pe cei vaccinați
  • Din 18 ianuarie, turiștii vaccinați nu mai sunt nevoiți să stea în carantină, în timp ce cei nevaccinați trebuie să stea 10 zile în izolare
  • Seychelles a primit o donație de 50.000 doze vaccin și și-a propus să fie prima țară care vaccinează toată populația

Vaccinul deschide uși, dar și granițe. România e una dintre cele șapte țări care au decis condiții de călătorie mai bune pentru cei care s-au vaccinat cu ambele doze.

România apare într-o analiză CNN a redeschiderii granițelor pentru cei cu certificatul de vaccinat la purtător. Alături de România, pe listă mai sunt Polonia, Estonia, Cipru și Seychelles.

Aceste țări au decis să renunțe la necesitatea unui test PCR negativ din partea vaccinaților. Ele nu interzic intrarea în țară a celor nevaccinați, însă îi obligă la o carantină de 10 zile.

Estonia pune condiția ca certificatul de vaccinare să fie tradus în estonă, engleză sau rusă, în timp ce Islanda vrea certificat tradus în cel puțin una dintre limbile islandeză, daneză, norvegiană, suedeză sau engleză. Va aplica măsura de la 1 mai. Prima țară care a renunțat la carantinarea vaccinaților a fost Polonia, înainte de Anul Nou.

În acest moment, România se află pe locul 4 în Europa la numărul de doze administrate, arată o analiză Bloomberg. 5,59 persoane vaccinate la suta de locuitori are România. Puțin peste un milion de doze de vaccin au fost administrate în România. Circa 21 de milioane e totalul la nivelul Uniunii Europene.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE