- Paşaportul de vaccinare te va ajuta să călătoreşti mai uşor la vară
- România nu se află printre primele state care vor testa documentul european
- Certificatul va fi gratuit şi se va putea solicita din luna iunie
România nu se grăbeşte să testeze paşaportul de vaccinare. Asta în timp ce 17 state europene vor începe chiar din 10 mai acest proces. Cu toate că Guvernul Cîţu a promis că totul este gata, ţara noastră se va apuca de verificările tehnice de-abia peste o lună.
„Detaliile au fost trimise la STS de mult timp. STS face implementarea şi când va fi gata, deocamdată nu a fost aprobat la nivelul Uniunii Europene. Sunt doar nişte informări pe care le avem referitor la cum să îl construim”, a spus premierul Florin Cîțu.
Cele 17 țări europene, printre care Spania, Franţa, Bulgaria, Italia sau Grecia vor să atragă cât mai mulți turiști. După un an de restricții, sectorul turistic a fost grav afectat. Dacă toate testele vor decurge așa cum și-au propus, paşaportul va fi disponibil în luna iunie.
„Este un demers comun al mai multor instituţii, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne,Ministerul Afacerilor Externe, INS şi STS. Este un demers european şi România a început de mai mult timp toate… Mă rog, este un proces de pregătire mai amplu, sunt chestiuni tehnice la care trebuie lucrat”, a spus Andrei Baciu, secretar de stat.
Certificatul de vaccinare va fi gratuit şi poate fi obţinut de la autorităţi pe hârtie sau în format electronic, sub forma unui cod QR. Va fi în limba oficială a ţării care îl emite, dar şi în limba engleză. Documentul va conţine numele, data naşterii și informaţii despre COVID-19. Mai exact, tipul de vaccin administrat, dacă titularul are anticorpi în urma bolii sau dacă are un test PCR cu rezultat negativ.
„Cred că vorbim de luna iunie. Este deadline-ul dat la nivel european. Sunt discuţii cu toate statele membre, noi suntem aliniaţi. Suntem în grafic cu ceea ce fac şi celelalte state membre”, a adăugat Andrei Baciu.
Companiile germane SAP şi Telekom au câştigat contractul de aproape 50 de milioane de euro şi vor crea sistemul open-source al paşaportului digital, ca să fie accesibil tuturor statelor membre. Green pass-ul va fi recunoscut în Uniunea Europeană, Norvegia, Liechtenstein, Islanda și Elveţia.