Răufăcătorul din imagine este cel mai tânăr ostatic al Hamas, cel mai tânăr ostatic din lume. Poza a fost făcută nu cu mult înainte de a fi capturat. Este Kfir Bibas, cunoscut drept Roşcovanul. Am mai scris despre el, ultima oară pe 17 ianuarie, înainte cu o zi de a împlini, în captivitate, doi ani. Era înainte de primul schimb de ostateci din noul Acord de încetare a focului în Gaza. Atunci speram să i se dea drumul împreună cu mama şi fratele lui de patru ani (cinci acum, aniversaţi prin tuneluri).
Advertisment

Tatăl, Yarden Bibas (35 de ani), a fost eliberat acum două săptămâni, în al patrulea schimb de ostatici contra palestinieni din închisorile israeliene. A stat în captivitate despărţit de soţie şi cei doi copii, despre care nu se ştie nimic. Hamas informase anul trecut că mama şi copiii nu mai sunt în viaţă. Autorităţile israeliene au declarat însă că nu deţin vreo dovadă că ar fi morţi şi au cerut repetat informaţii din Gaza despre soarta lor.
Nici astăzi, la al șaselea schimb, Roşcovanul n-a apărut. Mai sunt de eliberat 14 în următoarele 16 zile, până la încheierea primei etape a Acordului. 6 sunt morţi. Numele a doi dintre ei se cunoaşte. Patru nume s-ar putea presupune, conform criteriilor de eliberare (bărbaţi peste 50 de ani, femei, copii).
Recomandări
Eu însă mă încăpăţânez să cred că ostaticul cel mai tânăr din lume trăieşte,
Am în minte o poveste despre asta, care sper că se scrie în Gaza în timp ce o scriu eu aici.
Pe Roşcovan nu se poate să nu-l fi salvat o mamă palestiniană. Mamele au acelaşi Dumnezeu – al Mamelor. L-a auzit plângând, l-a luat şi îl ascunde. Nu i-a fost uşor în cincisprezece luni de bombardament, de fugă dintr-un loc într-altul. A trecut cu el prin foc, prin foame, prin frică. Îl va înapoia, când se va simţi în siguranţă.
Femeia aceasta – care cred şi mărturisesc că trebuie să existe – mama palestiniană este lampa din firidă, lumina care îl călăuzeşte pe Roşcovan către casă.
Lampa din firidă nu se stinge niciodată.
Partenerii noștri