• Rusia menţine aproximativ 100.000 de militari în apropierea frontierei cu Ucraina şi în regiunea anexată Crimeea
  • Declaraţia a fost făcută marţi de Ivan Bakanov, directorul Serviciului de Securitate din Ucraina
  • Pe fondul criticilor Occidentului, Administraţia Vladimir Putin anunţase că va diminua numărul militarilor mobilizaţi în apropierea frontierelor

Rusia menţine aproximativ 100.000 de militari în apropierea frontierei cu Ucraina şi în regiunea anexată Crimeea, anunţă Administraţia de la Kiev, conform agenţiei de presă Reuters.

Declaraţia a fost făcută marţi de Ivan Bakanov, directorul Serviciului de Securitate din Ucraina (SBU). Datele privind prezenţa militarilor ruşi nu pot fi confirmate din surse independente.

Rusia a suplimentat acum câteva luni efectivele militare în Crimeea, regiunea ucraineană anexată în 2014, şi în apropierea frontierelor cu Ucraina, în contextul tensiunilor cu Administraţia prooccidentală de la Kiev.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Pe fondul criticilor Occidentului, Administraţia Vladimir Putin anunţase că va diminua numărul militarilor mobilizaţi în apropierea frontierelor Ucrainei.

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a afirmat săptămâna trecută că Rusia menţine o prezenţă militară semnificativă în apropierea frontierelor Ucrainei.

Rusia este acuzată că le oferă susţinere insurgenţilor separatişti din regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk.