Rusia ar putea controla 36% din producția mondială de uraniu până în 2040. Occidentul riscă o nouă criză de dependență energetică
- Rusia ar putea controla 36% din producția mondială de uraniu până în 2040.
- Rusia își extinde influența asupra uraniului dincolo de granițele Rusiei, în special în Kazahstan și Africa.
- Occidentul riscă să repete greșeala dependenței de petrolul și gazele rusești, de această dată în energia nucleară.
- SUA și aliații săi încearcă să rupă dependența de Rusia, dar construirea unor alternative poate dura ani.
Rusia ar putea ajunge să controleze până la 36% din capacitatea mondială de producție a uraniului până în 2040, alimentând temerile că Occidentul ar putea deveni dependent de Moscova pentru combustibilul necesar noii generații de reactoare nucleare, relatează Financial Times.
Avertismentul vine într-un moment în care energia nucleară revine puternic în strategia energetică a mai multor state, iar cererea de uraniu este așteptată să crească.
Problema este că oferta nu ține pasul: ani de prețuri scăzute au redus investițiile în explorare și au dus la închiderea unor mine, în timp ce proiectele noi se confruntă cu proceduri de autorizare îndelungate și riscuri financiare.
Potrivit analizei citate de Financial Times, Rusia a extras direct aproximativ 5% din uraniul mondial în 2024. Influența sa reală este însă mult mai mare, deoarece companii controlate de statul rus dețin sau controlează capacități miniere importante în afara granițelor.
Un exemplu major este Uranium One, companie asociată gigantului nuclear rus Rosatom, care controlează o capacitate de aproximativ 10.000 de tone de uraniu pe an în afara Rusiei, inclusiv în Kazahstan.
Dacă proiectele existente, planificate sau aflate în pregătire vor fi dezvoltate integral, ponderea capacităților miniere controlate de Rusia ar putea urca la 36% până în 2040, potrivit estimării citate.
O nouă armă energetică?
Miza depășește cu mult piața materiilor prime. Uraniul este materia primă esențială pentru combustibilul nuclear, iar lanțul de aprovizionare este dificil de înlocuit rapid.
„Riscul este ca lumea să repete greșeala făcută în cazul petrolului și gazelor rusești”, avertizează analiștii citați de publicație. După invazia pe scară largă a Ucrainei, dependența Europei de energia rusească a devenit una dintre cele mai mari vulnerabilități strategice ale continentului.
În cazul uraniului, problema este și mai complicată: nu este suficient ca o țară să dețină mine. Uraniul trebuie procesat și îmbogățit pentru a putea fi utilizat drept combustibil în reactoarele nucleare, iar Rusia păstrează o poziție importantă în această etapă a lanțului de aprovizionare.
Statele Unite au interzis importurile de uraniu rusesc, însă anumite derogări permit continuarea unor livrări până în 2028. În același timp, Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Japonia și Franța încearcă să-și reducă vulnerabilitatea și să dezvolte alternative occidentale.
Africa devine noul front
Expansiunea rusă nu se limitează la Kazahstan. Moscova își extinde prezența în industria uraniului din Africa, inclusiv prin proiecte din Tanzania și Namibia.
În Niger, Rusia a încheiat un acord pentru intensificarea cooperării în domeniul uraniului, într-un moment în care influența occidentală asupra sectorului minier al țării s-a redus dramatic.
Compania franceză Orano a pierdut controlul efectiv asupra unor active importante din Niger și a inițiat proceduri juridice privind exproprierea acestora.
Pentru Occident, evoluția creează o problemă strategică: chiar dacă statele occidentale reduc importurile directe din Rusia, Moscova își poate păstra influența asupra pieței prin active și proiecte situate în alte țări.
Cererea crește, minele noi apar prea greu
Piața se confruntă deja cu perspectiva unui deficit de uraniu în următorul deceniu. Construirea unei mine noi poate dura ani, iar companiile ezită să investească miliarde de dolari fără garanția unor contracte pe termen lung.
În acest context, prețurile au început să crească. O estimare pe termen lung citată în analiza FT a urcat la aproximativ 94 de dolari pentru o livră de uraniu (453 grame), față de 80 de dolari cu un an înainte.
Canada este una dintre țările care ar putea contribui la creșterea producției. Sunt dezvoltate proiecte importante în Saskatchewan, iar Cameco are planuri pentru extinderea minei McArthur River.
Dar noile mine nu pot fi pornite peste noapte.
Occidentul are o fereastră limitată de acțiune
Analiștii susțin că guvernele occidentale trebuie să ofere industriei semnale clare și să stimuleze investițiile în noi exploatări. Una dintre soluțiile propuse este sprijinirea unor contracte pe termen lung între producătorii de uraniu și operatorii centralelor nucleare.
Miza este simplă: dacă Occidentul nu investește acum în noi surse de uraniu, ar putea ajunge să cumpere peste un deceniu combustibil nuclear de la furnizori asupra cărora nu deține control strategic.
În scenariul pesimist, dependența de uraniul controlat de Rusia ar putea deveni pentru energia nucleară ceea ce dependența de petrolul și gazele rusești a fost pentru Europa înainte de 2022.