Rusia îşi recheamă Ambasadorul în Armenia la ”consultări” pe tema relaţiilor Erevanului cu UE, după ce Putin a avertizat împotriva unei apropieri de Bruxelles, cu o săptămână înainte de alegeri

- Rusia și-a rechemat ambasadorul din Armenia la Moscova pentru consultări, pe fondul îngrijorărilor privind apropierea Erevanului de UE și impactul asupra Uniunii Economice Eurasiatice.
- Vladimir Putin a avertizat Armenia să nu urmeze „scenariul ucrainean”, susținând că țara trebuie să aleagă între integrarea în UE și apartenența la spațiul economic condus de Rusia.
- Tensiunile cresc între Moscova și Erevan, în contextul apropierii Armeniei de UE și al nemulțumirilor față de sprijinul rus în conflictele cu Azerbaidjanul.
Rusia a anunțat că își recheamă Ambasadorul din Armenia pentru consultări, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Moscova și Erevan privind apropierea Armeniei de Uniunea Europeană, potrivit The Moscow Times.
Ministerul rus de Externe a transmis într-un comunicat oficial că Ambasadorul Serghei Kopîrkin a fost convocat la Moscova pentru discuții referitoare la măsurile adoptate de conducerea armeană în vederea consolidării relațiilor cu Uniunea Europeană, acțiuni pe care Kremlinul le consideră incompatibile cu angajamentele asumate în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), bloc economic condus de Rusia.
Decizia vine la doar o zi după ce președintele rus Vladimir Putin a lansat un avertisment ferm la adresa Armeniei în cadrul summitului UEE desfășurat în Kazahstan. Liderul de la Kremlin a invocat „scenariul ucrainean”, susținând că procesul care a condus la conflictul dintre Rusia și Ucraina a început odată cu intenția Kievului de a se apropia de Uniunea Europeană.
Putin a afirmat că Armenia trebuie să decidă clar între integrarea europeană și apartenența la Uniunea Economică Eurasiatică, considerând că cele două direcții sunt incompatibile. În acest context, el a sugerat organizarea cât mai rapidă a unui referendum prin care cetățenii armeni să își exprime opțiunea privind viitorul economic și geopolitic al țării.
Declarațiile liderului rus vin cu puțin timp înaintea alegerilor din Armenia, considerate un test important pentru premierul Nikol Pașinian. În ultimii ani, acesta a încercat să mențină relații atât cu Rusia, principalul aliat tradițional al Armeniei, cât și cu statele occidentale.
Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au răcit treptat, pe fondul nemulțumirilor Armeniei față de ceea ce autoritățile armene consideră a fi lipsa unui sprijin suficient din partea Rusiei în conflictele cu Azerbaidjanul. În paralel, Armenia și-a intensificat cooperarea cu Uniunea Europeană, găzduind recent un summit european, în urma căruia Bruxellesul a salutat „un salt înainte” în relațiile bilaterale.
Rechemarea ambasadorului rus reprezintă cel mai recent semnal al nemulțumirii Kremlinului față de orientarea tot mai pronunțată a Armeniei către Occident și ar putea marca o nouă etapă a tensiunilor dintre cele două state.