• Bombele rusești au probleme cu sistemul de ghidare.
  • Rusia folosește aceste bombe cu planare asupra marilor orașe din Ucraina.
  • Putin se laudă că bombele lui sunt eficiente dar au probleme cu sistemul de ghidare.

Putin se laudă că bombele lui sunt eficiente, dar au probleme cu sistemul de ghidare. Unele, bombe rusești nu mai ajung pe frontul din Ucraina. Potrivit unui raport obținut de la departamentul de urgențe din orașul Belgorod, Rusia și-a bombardat teritoriul de cel puțin 40 de ori într-un singur an, între aprilie 2023 și aprilie 2024.

Ba mai mult, Putin a dat vina pe ucraineni în câteva cazuri, deși noul raport dovedește că era muniție rusească. Cele mai multe dintre aceste bombe cad în zone nepopulate, la marginea orașelor, însă unele dintre ele au reușit să provoace și pagube materiale și răniți.

Potrivit WP, experţii cred că aceste bombardări accidentale au fost cauzate de muniţia defectă. Ruslan Leviev, expert pentru Conflict Intelligence Group, a spus că un anumit procent din totalitatea bombelor ruseşti este defect.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

„Credem că aceste accidente sunt cauzate de lipsa de fiabilitate a acestor kit-uri, un lucru care nu pare să deranjeze Forţele Aeriene”, a spus Leviev, pentru WP.

În regiunea Belgorod, au fost raportate până acum mai multe incidente care au implicat folosirea muniţiei ruseşti, cel mai mare dintre acestea având loc în luna martie, când în oraşul Belgorod o astfel de bombă a creat o gaură uriaşă pe una dintre străzile oraşului. De asemenea, pe 12 mai, o explozie a dus la prăbuşirea unui bloc, rezultând în moartea a 17 persoane. Atunci, Kremlinul a dat vina pe Ucraina, însă experţii OSINT au ajuns rapid la concluzia că a fost vorba despre o bombă rusească.

Conform aceluiaşi raport obţinut de WP, astfel de incidente sunt mult mai dese în Rusia, însă multe dintre bombele care aterizează unde nu şi-ar dorii ruşii nu explodează şi cad în zonele mai puţin sau deloc populate, câteodată fiind descoperite de fermieri.

Bombele cu planare precum cele care aterizează în Rusia sunt folosite intens de armata rusă pentru a ataca Ucraina, în special Harkovul. Deşi sunt simple şi costă puţin sunt şi extrem de eficiente, acestea fiind, de altfel, şi bombele care au dus la capturarea oraşului Avdiivka, în februarie.