• Rusia nu a obţinut sâmbătă suficiente voturi pentru a fi realeasă în consiliul de conducere al agenţiei de aviaţie a Naţiunilor Unite, potrivit Reuters.
  • Rusia, alături de alte state, deţinea un loc de „state de importanţă majoră în transportul aerian” în consiliul de 36 de membri al OACI.
  • De asemenea, Occidentul susţine că Rusia a confiscat ilegal sute de avioane străine, acuzaţie pe care Moscova o neagă.

Rusia nu a obţinut sâmbătă suficiente voturi pentru a fi realeasă în consiliul de conducere al agenţiei de aviaţie a Naţiunilor Unite, potrivit Reuters.

Rusia nu a reuşit să obţină cele 86 de voturi necesare pentru a rămâne în consiliul de conducere al Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), format din 36 de ţări, în timpul unei întruniri a agenţiei, care se desfăşoară până pe 7 octombrie la Montreal.

Rusia, alături de alte state, deţinea un loc de „state de importanţă majoră în transportul aerian” în consiliul de 36 de membri al OACI.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Am dori să ne exprimăm regretul cu privire la rezultatul votului. Considerăm că acesta este un pas pur politic şi nu are nimic de-a face cu poziţia Rusiei în domeniul aviaţiei civile„, a declarat reprezentantul rus.

Votul trage Rusia la răspundere pentru încălcarea spaţiului aerian suveran al Ucrainei, cum ar fi bombardarea aeroporturilor, care contravin unui acord cheie din 1944 care stabileşte principiile de bază pentru aviaţia globală, a declarat Yuliya Kovaliv, ambasadorul Ucrainei în Canada. De asemenea, Occidentul susţine că Rusia a confiscat ilegal sute de avioane străine, acuzaţie pe care Moscova o neagă.