alephnews Vezi versiunea web

Rusia transporta în secret componente nucleare către Coreea de Nord, conform unei investigații spaniole. Cum a fost scufundată nava

Alexandru Ioana · 1 ian. 2026, 09:48

Rusia transporta în secret componente nucleare către Coreea de Nord, conform unei investigații spaniole. Cum a fost scufundată nava

O navă cargo rusească care s-a scufundat în decembrie 2024 în apropierea coastelor Spaniei ar fi transportat componente nedeclarate pentru două reactoare nucleare destinate Coreei de Nord, potrivit unui articol publicat de ziarul spaniol La Verdad. Publicația citează concluzii atribuite unei investigații spaniole, ale cărei documente nu au fost făcute publice integral.

Un transport nuclear secret spre Coreea de Nord

Nava Ursa Major s-a scufundat la 23 decembrie 2024, la aproximativ 111 kilometri de orașul Cartagena, într-o zonă de ape aflate între Spania și Algeria. Potrivit relatării, autoritățile maritime spaniole au observat inițial manevre neregulate ale navei și au contactat echipajul prin radio. Răspunsul primit a indicat că situația nu ridica probleme. Ulterior, autoritățile au reacționat după recepționarea unui apel de urgență.

Echipajele de salvare au evacuat 14 membri ai echipajului de pe nava aflată în pericol, în timp ce alți doi marinari au fost declarați dispăruți. Căpitanul navei, Igor Vladimirovici Anisimov, a fost audiat de autoritățile spaniole și a declarat că la bord se aflau containere goale și echipamente grele. El a menționat existența unor explozii produse pe navă.

Potrivit La Verdad, căpitanul a transmis ulterior o declarație scrisă în care a descris trei explozii distincte și o gaură în corpul navei, cu marginile deformate spre interior. Un document citat de publicație indică dimensiuni ale breșei care nu corespund unei torpile convenționale, ci sugerează utilizarea unei torpile supercavitante, o armă de mare viteză.

Publicația mai afirmă că anchetatorii ar fi identificat două containere nedeclarate, cu o greutate estimată la 65 de tone fiecare. Acestea ar fi conținut componente asociate reactoarelor nucleare VM-4SG, inclusiv capace și alte elemente structurale. Autoritățile nu au stabilit existența combustibilului nuclear la bord, iar documentele citate pornesc de la ipoteza absenței acestuia.

Concluzia investigației prezentate de La Verdad indică portul Rason din Coreea de Nord ca destinație finală a transportului. Argumentele includ infrastructura feroviară și capacitatea portuară a zonei. Relațiile dintre Rusia și Coreea de Nord s-au consolidat în ultimii ani, mai ales după invazia Rusiei în Ucraina și semnarea unui acord strategic în iunie 2024.

Garda Civilă Maritimă spaniolă a confirmat că ancheta a fost finalizată și transmisă autorităților ruse, fără a oferi detalii suplimentare. Rusia a calificat incidentul drept un act de terorism și a solicitat controlul asupra operațiunilor din zonă. Un vas militar rus ar fi cerut retragerea navelor spaniole și ar fi lansat semnale luminoase înainte de scufundarea completă a navei.