• Ţările UE şi Parlamentul European negociază în acest an o serie de măsuri ecologice, inclusiv o revizuire a pieţei de carbon a UE, interzicerea în 2035 a maşinilor noi cu motoare cu ardere internă şi obiective mai mari pentru extinderea energiei regenerabile.
  • Propunerile sunt menite să reducă emisiile nete de gaze cu efect de seră ale UE cu 55% până în 2030 faţă de nivelurile din 1990.
  • Ministrul danez al climei, Dan Jorgensen, a declarat că aceste ţări solicită „un drum verde către independenţa energetică a UE faţă de combustibilii fosili ruşi cât mai curând posibil”.

Statele Uniunii Europene ar trebui să accelereze negocierile privind noile politici în domeniul schimbărilor climatice şi, de asemenea, să sporească ambiţia acestor propuneri pentru a renunţa cât mai curând posibil la combustibilii fosili ruşi, au anunţat, într-o declaraţie, 11 ţări din UE.

Ţările UE şi Parlamentul European negociază în acest an o serie de măsuri ecologice, inclusiv o revizuire a pieţei de carbon a UE, interzicerea în 2035 a maşinilor noi cu motoare cu ardere internă şi obiective mai mari pentru extinderea energiei regenerabile.

Propunerile sunt menite să reducă emisiile nete de gaze cu efect de seră ale UE cu 55% până în 2030 faţă de nivelurile din 1990. Însă legăturile lor cu securitatea energetică au ajuns în centrul atenţiei, deoarece blocul comunitar încearcă să pună capăt dependenţei de combustibilii ruşi până în 2027, parţial prin intermediul energiei regenerabile şi al economiilor de energie, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

11 state UE vor fapte, nu vorbe

Acum este momentul să fim îndrăzneţi şi să avansăm cu determinare în ceea ce priveşte tranziţia ecologică. Orice întârziere sau ezitare nu va face decât să ne prelungească dependenţa energetică”, susţin 11 state UE într-o declaraţie comună, consultată de Reuters, şi care urmează să fie publicată joi.

Prin urmare, negocierile privind acest pachet ar trebui accelerate şi ambiţiile ar trebui să fie sporite”, se arată în declaraţie.

Aceasta a fost condusă de Danemarca şi semnată de Austria, Germania, Spania, Finlanda, Irlanda, Luxemburg, Letonia, Olanda, Suedia şi Slovenia.

Ministrul danez al climei, Dan Jorgensen, a declarat că aceste ţări solicită un drum verde către independenţa energetică a UE faţă de combustibilii fosili ruşi cât mai curând posibil”.

UE vrea să se „dezlege” de Rusia

Rusia furnizează 40% din gazul european. Cele 11 ţări au declarat că, pentru a înlocui gazul rusesc, trebuie să se evite blocarea emisiilor şi să se asigure că UE rămâne pe drumul cel bun pentru eliminarea emisiilor nete de carbon până în 2050.

Bruxelles-ul se aşteaptă ca propunerile privind clima, dacă vor fi aprobate, să reducă consumul de gaz al UE cu 30% până în 2030.

O expansiune mai rapidă a energiei regenerabile şi economiile de energie ar putea contribui, de asemenea, la reducerea facturilor la energie, care au crescut vertiginos pe fondul preţurilor ridicate la gaze din ultimele luni.