alephnews Vezi versiunea web

Armata rusă a bombardat Zaporojie cu rachete S-300

Oancea Dorin · 14 oct. 2022, 11:48

Armata rusă a bombardat Zaporojie cu rachete S-300

O rachetă a lovit vineri dimineaţă oraşul Zaporojie din sudul Ucrainei, potrivit postărilor pe Telegram ale şefului administraţiei militare regionale şi ale primarului interimar al oraşului, scrie CNN.

,,Inamicul a atacat Zaporojie. Infrastructura din unul dintre cartierele oraşului a fost distrusă” , a declarat Anatoliy Kurtev, primarul interimar al oraşului, într-o postare pe Telegram.

Kurtev a precizat că echipele de salvare au intervenit la locul atacului. Niciunul dintre oficiali nu a precizat dacă au fost raportate victime.

Zaporojie este un centru important în sudul Ucrainei, nu departe de linia frontului într-o regiune ocupată parţial de forţele ruseşti – care au susţinut atacuri împotriva oraşului în această săptămână.

La începutul acestei luni, preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat măsuri de anexare ilegală a patru regiuni ucrainene, inclusiv Zaporojie.